Prezenţe sătmărene în Festivalul de teatru “Atelier”

Asculta acest articol

Săptămâna care tocmai se încheie a oferit la Baia Mare o întâlnire de tradiție cu teatrul modern. Festivalul Internațional de Teatru “Atelier” a ajuns sub conducerea lui Radu Macrinici la 24 de ediții, iar prezența sătmăreană la ediția 2017 a fost foarte consistentă în toate privințele.

Teatrul de Nord a participat cu spectacolul “Cabinierul”. Actorii Andrei Stan și Ioana Cheregi sunt parte (importantă) a distribuției spectacolului “Edmond” al Teatrului Municipal din Baia Mare. Profesorul și regizorul Ioan Ardelean, fost actor al Teatrului de Nord, are și el un spectacol înscris în competiție – pentru că la “Atelier” se vor da premii. Iar unde e concurs este nevoie și de un juriu, iar în juriu are și Satu Mare o reprezentantă: Lorena Copil, absolventă de Teatrologie, pe care v-o amintiți poate din spectacolele Trupei Arttis și ale Asociației Inedit în urmă cu 4-5 ani.

În plus, ca să nu rămână vreun segment fără prezențe sătmărene, am avut plăcuta surpriză să descoperim marți – când am mers la Baia Mare să vedem spectacole și să simțim atmosfera festivalului -prezența în frumosul caiet-program întocmit de organizatori a concluziei cronicii publicate în Informația de Duminică în urma premierei cu “Cabinierul” din toamna anului trecut. De altfel, regizorul Radu Macrinici ne-a întâmpinat în holul teatrului băimârean tocmai cu bunele sale impresii despre acest emoționant spectacol.

“Cabinierul”, un spectacol din alte vremuri

Radu Botar și Ciprian Vultur i-au impresionat așadar și pe băimăreni cu povestea veteranului actor care joacă Lear sub bombe, pusă în scenă de regizorul Ovidiu Caița într-un decor realizat de Alexandru Radu care, credem noi, are șanse reale la premiul care se va acorda celei mai bune scenografii.

Întrucât noi ne-am exprimat în cronica din  toamnă, dăm cuvântul unui băiimărean, Paul Grosoșiu. Iată ce a scris acesta pe Facebook după ce a văzut “Cabinierul”:

“Un spectacol din alte vremuri cu doi actori de modă veche care mai știu cum să te zguduie cu o tragedie despre idealuri.

Și în același timp o incursiune realistică și mai mult decât convingătoare în intimitatea unui actor în cabină și în culise.

Un spectacol greu de privit, care te strânge ca o menghină> de abia aștepți să ieși din sală și în același timp vrei să vezi povestea până la capăt.

Radu Botar, un candidat incontestabil la titlul de cel mai bun actor, face o pendulare incredibilă între delir, luciditate și joc pe scenă.

Nu e o experiență prea plăcută, dar e incontestabil una foarte frumoasă. Oare cum vede un actor acest spectacol?”

Avea să îi răspundă chiar Radu Botar: “Mulţumesc frumos pentru această directă şi sinceră apreciere. Mulţumim Festivalului ATELIER că s-au gândit la noi şi ne-au invitat cu acest spectacol atât de drag nouă… Noi, cu toţii, nu am avut alt gând decât acela de a ne face treaba bine oferind astfel publicului prin acest spectacol, într-o perioadă în care parcă s-a uitat ce mai înseamnă cuvântul, tăcerea, privirea, aşteptarea, simplitatea, nimic altceva decât sufletul nostru, inima noastră pe palmă, necondiţionat. Totul într-o emoţie ca o taină sfântă…”

La care Grosoșiu a răspuns> “Da, asta m-a frapat cel mai mult și pe mine, nivelul de onestitate și absenţa oricăror menajamente. Am ieșit alt om de la acest spectacol.” Adică, adăugăm noi, s-a produs acel “catharsis” care a fost, de la începuturi, o rațiune de a fi a teatrului.

Am stat și noi puțin de vorbă cu Radu Botar, care ne-a mărturisit: “Mă bucur că de câte ori am jucat și în «Cabinierul» și în «D’ale carnavalului» am simțit publicul cald și, oarecum, foarte apropiat de mine… Și asta îmi dă putere de fiecare dată… Viața și rostul acum sunt altfel… Și de mare sens!… ~n concluzie, mă bucur că pot bucura și emoționa… Iar dacă prezența mea în lumina soarelui și a reflectoarelor poate să însemne ceva și chiar să dea putere, curaj și celui care privește, cu atât mai bine… Da, încă este vlagă! Și in noi, și în spectacol!”

“Unsprezece”, sau despre elanul vital

Am avut bucuria să vedem un spectacol gândit și pus în scenă de Ioan Ardelean, fost actor al Teatrului de Nord, profesor asociat al Universității de Arte din Târgu Mureș, una din cele mai redutabile școli de teatru din România. “Unsprezece” e un titlu lapidar, dar cei 11 tineri actori au intrat cu plăcere în jocul propus de Ardelean, desenând cu trupurile lor un tablou al jocului vieții, o poveste a elanului vital, de la trezirea sa la vârsta întrebărilor, puse în forma unui cor antic, apoi la vremea împărtășirii sale în amor, urmată de sufocarea sa în chingile normelor sociale și, în cele din urmă, de stingerea sa treptată, cu anxietățile și regretele inerente momentului.

Fiecăruia dintre actori i s-a desemnat o partitură de mișcare pentru a-l pune în valoare, iar impresia de “mișcare browniană“ din unele momente este compensată de segmentele în care grupul intră în relație cu publicul, dansând împreună și fiecare în parte cu partenerul ales. Suntem cu toții separați și împreună în această horă a vieții, din care însă ne desprindem la final într-o melancolie infinită, fiecare rămânând singur cu propriile acumulări. Un spectacol în care și muzica are rolul ei, un fel de polifonie teatrală nu departe de missele monumentale ale barocului muzical timpuriu. Ce frumos ar fi să-l poată vedea și sătmărenii!

Un “Zorba” megaloman

Marcel |op ne-a obișnuit cu amplificări și localizări ale unor teme clasice. I-am văzut “Woyzeck Transilvania” la Satu Mare și “Casa de pe graniță“ de la Baia Mare. Cu “Zorba’s Dionysos” tendința sa megalomană ajunge aproape de un punct periculos. Spectacolul are momente bune, dar ca ansamblu este prea lung, “strâns din petice”, vorba lui Arghezi, nu pare să aibă un fir conducător și nici o miză clară în afara orgoliului regizoral. Nici măcar Zorba (jucat de Valeriu Doran) nu mai are profunzimea pe care i-o știm din roman. Devine un joker care face și desface cupluri, mai curând un Cupidon îmbătrânit decât un dionisiac adevărat. Două realizări actoricești ies totuși în evidență: Inna Andriucă, o Bubulina care ar fi meritat o dramatizare mai fidelă, și Andrei Dinu, solid și burlesc în toate aparițiile, mai ales în localizarea groparului hamletian în Cimitirul Vesel, un moment memorabil. De altfel, Dinu este și regizorul lui “Edmond”, un spectacol de mare succes la Baia Mare.

Am mai văzut un spectacol bun al Teatrului “Fani Tardini” din Galați, “Trilogia belgrădeană“ a Biljanei Sbrljanovic. Duminică seara juriul va anunța premiile. Poate unele vor fi sătmărene.