Preţurile mondiale la alimente au scăzut şi în noiembrie, pentru a opta lună consecutiv

Scris de Cristina Bursuc, 07 decembrie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut şi în noiembrie, pentru a opta lună consecutiv, deşi s-a înregistrat o creştere a preţurilor uleiurilor vegetale şi a zahărului, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters. Preţurile mai scăzute la cereale, carne şi produse lactate au compensat preţurile mai ridicate la uleiurile vegetale şi zahăr, a precizat FAO.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În noiembrie, indicele a scăzut la 135,7 puncte, faţă de valoarea de 135,9 atinsă în octombrie. Chiar dacă a scăzut timp de opt luni la rând, acest indice este cu 0,3% mai mare decât în noiembrie 2021.
Tot vineri, FAO şi-a înrăutăţit estimările privind producţia mondială de cereale în 2022 până la 2,756 miliarde de tone, de la 2,764 miliarde de tone.
Înrăutăţirea prognozelor privind producţia mondială de cereale reflectă în principal perspectivele mai scăzute din cauza efectelor războiului, care a provocat majorarea semnificativă a operaţiunilor post-recoltare, a indicat FAO.
Stocurile de cereale pe plan global ar urma să se situeze la 839 milioane de tone până la finalul sezonului 2022/2023, un declin de 1,1 milioane de tone faţă de prognoza precedentă a FAO.

 

Abonează-te acum Online!
  1. nebunu a spus: 07 decembrie 2022, ora 19:49

    Ma voii luati substante Halucinogene unde DRACU TRAITI PE CE PLANETA….,?

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517