Image 1
Image 2

Preşedinţii americani şi preşedinţii români

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Din 46 de preşedinţi câţi a avut America, din 1789 până acum, doar unul singur, Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte, a fost inculpat. România a avut patru preşedinţi din care doi au fost inculpaţi. Unul s-a dat învins de Securitate, altul, Traian Băsescu, şi-a pierdut privilegiile de fost preşedinte, în urma unui proces. Primul preşedinte, Ion Iliescu, are un dosar pe rol şi se aşteaptă sentinţa, care nu mai vine. Doar cel de-al patrulea şef de stat, Klaus Iohannis, nu are probleme cu justiţia, ca preşedinte, dar a pierdut un proces ca persoană fizică, în timpul mandatului.
Această paralelă ne poate spune multe. :i despre cum funcţionează Justiţia la noi şi la americani, dar şi din punct de vedere politic.
“Aveţi griă pe cine alegeţi în fruntea partidului”, atrăgea atenţia Ion Iliescu la un congres PSD, de alegeri. În 2005, cel pe care Ion Iliescu îl făcea “prostănac” se numea Mircea Geoană. În 2009 domnul Geoană pierdea alegerile prezidenţiale, în faţa lui Traian Băsescu, fiind acuzat că a făcut o vizită secretă în Rusia. Acum acelaşi Mircea Geoană este secretar general adjunct al NATO.
Poate că ar trebui, în acest context, să-i amintim şi pe premierii români. Adrian Năstase, după ce şi-a terminat mandatul, în 2004, a fost condamnat, i s-a ridicat şi dreptul de a vota şi de a fi ales, iar Călin Popescu Tăriceanu a avut un lung, un foarte lung proces, terminat, se pare, abia anul acesta.
Dar nu doar foşti şefi de guvern au avut procese, şi au în continuare, ci şi o serie lungă de miniştri, de foşti parlamentari. Ai zice, făcând socoteala dosarelor, că în România justiţia funcţionează strună, pe când în America lasă de dorit din moment ce rata de aducere sub acuzaţie este de 1 la 46. Când americanii vor ajunge să-l voteze pe preşedintele cu numărul 100, dacă Donald Trump va rămâne unic, procentul va fi de sub 0,5%.
La noi, este aproape imposibil să socoteşti în procente. Care să fie cauza? Nu-şi ştiu românii vota preşedintele. Se lasă păcăliţi de slogane, de farmecul candidaţilor şi votează emoţional?
Poate că principala vină o au partidele. În niciun partid nu există o competiţie reală, pentru a desemna cel mai bun candidat. :eful partidului, ca un adevărat şef de trib, este automat desemnat candidat prezidenţial. Este o tradiţie păguboasă la care niciun partid nu vrea să renunţe.
Ne uităm la cazul Donald Trump şi nu înţelegem nimic. Aşa, cum se pare că nu înţelegem nimic nici din discuţia naţională despre pragul abuzului în serviciu. O cameră a votat un prag de 50 000 de euro, altă cameră s-a trezit că nu este corect şi a început competiţia dintre partide cine scade mai jos pragul de la care un funcţionar public poate fi acuzat de abuz în serviciu care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
După cât de puţini primari, miniştri, funcţionari au fost condamnaţi la închisoare până acum ai zice că abuzul în serviciu este o infracţiune rară în administraţia din România. Atunci de ce se vorbeşte atât de mult despre cât de rău funcţionează administraţia, despre cât de rău este tratat cetăţeanul?
Contribuabilul, în prea multe situaţii este tratat ca un neica nimeni de către funcţionărimea tot mai numeroasă, înghesuită în birourile care nu le mai ajung să-şi pună hârtiile.
Cazul Trump s-ar putea să le dea de gândit cetăţenilor români care sunt înregimentaţi politic. În loc să tot comande sondaje, partidele ar putea adopta modelul american de desemnare a candidaţilor prezidenţiali în urma unui scrutin sever. Partidele să se bată întâi în interiorul lor, acolo să-şi spele rufele murdare, apoi să-şi îmbrace candidatul ales în haine curate, fără cămăşi rupte la guler, şi să-l trimită la luptă contra altor candidaţi prezidenţiali, desemnaţi, de asemenea, tot prin vot intern.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

O privire de ansamblu asupra lucrurilor bune și mai puțin bune

Amenințarea crescută a sărăciei, terorismul economic, brambureala politică la nivel mondial, nu foarte diferită de la o țară la alta, obligă partidele politice la o reconsiderare a programelor pentru găsirea unor soluții pentru revenirea măcar la normalitatea de dinainte de pandemie.