Image 1
Image 2

Președintele Iohannis va participa la Summitul NATO

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Luni, 14 iunie 2021, președintele României, Klaus Iohannis, va participa la Summitul Alianței Nord-Atlantice, informează Administrația Prezidențială.

În cadrul reuniunii la nivel înalt,  organizat la Cartierul General al NATO din Bruxelles, Regatul Belgiei, liderii aliați vor decide asupra liniilor prioritare pe care se va fundamenta consolidarea rolului politic și militar al Alianței. În acest context, pe agenda Summitului se află și decizia de declanșare a negocierilor privind un nou Concept Strategic al Alianței, în contextul schimbărilor fundamentale ale mediului internațional de securitate față de momentul adoptării, în 2010, a celui actual.  La reuniune participă pentru prima dată, președintele SUA, Joe Biden.

“Reuniunea va prilejui, totodată, reafirmarea valorii esențiale a relației transatlantice pentru securitatea euroatlantică, inclusiv în contextul primei participări a Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la un Summit aliat. 

În cadrul dezbaterilor, liderii vor mai aborda teme actuale precum provocările de securitate din spațiul euroatlantic, terorismul, amenințările cibernetice și cele generate de tehnologiile disruptive și vor stabili acțiunile pe care NATO trebuie să le întreprindă în continuare pentru a gestiona provocările și amenințările de acest tip la adresa securității euroatlantice.” precizează Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis va susține procesul de adaptare a NATO la actualul context de securitate, astfel încât Alianța să devină mai puternică politic și militar. Totodată, Klaus Iohannis va pleda pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic aliat, în special în regiunea Mării Negre, evidențiind rolul activ al țării noastre de pilon de stabilitate și furnizor de securitate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with