Asculta acest articol
Proorocul Ilie, a cărui viaţă este descrisă în Sfânta Scriptură, în cartea III Regi, cap. XVII-XXII şi în cartea IV Regi, cap. I-II, a trăit în secolul al IX-lea înaintea întrupării Domnului Iisus Hristos. El era fiul preotului Sovac din Tesva Galaadului, trăgându-se din neamul lui Aaron. La naşterea lui, tatăl său a avut un vis minunat, în care pruncul era înfăşat în “pară de foc” şi hrănit cu jăratec de către îngeri în straie albe şi strălucitoare, o dovadă elocventă a alegerii sale ca vestitor al adevărului şi al bunei cinstiri a lui Dumnezeu.
Când Ilie îşi desfăşura activitatea în sânul poporului ales, destinele acestuia erau conduse de regele Ahab, care părăseşte adorarea unicului şi adevăratului Dumnezeu şi, prin căsătoria sa cu păgâna Izabela, începe să se închine unei divinităţi străine, Baal, căreia i-a zidit un templu măreţ în Samaria, aducându-i jertfe.
Având în vedere aceste circumstanţe, Dumnezeu îl cheamă pe proorocul Ilie din Tesva Galaadului spre a lupta în direcţia conştientizării de către rege şi popor a stării de păcătoşenie în care căzuseră prin propria lor voinţă. Cu ochii sufletului îl vedem pe trimisul Domnului susţinând cauza sfântă în faţa lui Ahab, precum Moise înaintea lui Faraon. Întrucât învârtoşarea inimii regelui Ahab era atât de pronunţată, Ilie recurge la o măsură extremă: “Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc euș în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu”. Dumnezeu l-a ascultat. Aceste cuvinte ameninţătoare l-au rănit pe rege în orgoliul său. Însă Dumnezeu, Care îl ocrotea pe alesul Său în permanenţă, îl îndeamnă să se retragă din calea furiei regelui la pârâul Cherit, iar apoi la Sarepta Sidonului, unde înmulţeşte făina şi untdelemnul unei văduve. Tot aici mai asistăm la o mare minune dumnezeiască: fiul văduvei se îmbolnăveşte grav şi moare, dar prin rugăciunile proorocului către Dumnezeu “s-a întors sufletul copilului şi a înviat”.Sfântul Ilie revine în faţa lui Ahab şi îl provoacă la o confruntare publică pe Muntele Carmel. S-au creat două tabere.
În mijlocul celor prezenţi, se ridică Ilie şi cu glas de tunet spune: “Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Şi dacă este Baal, urmaţi aceluia”. Pentru ca să iasă învingător, Ilie avea nevoie de un semn din partea Domnului, care să ateste existenţa, prezenţa şi unicitatea Lui. Ilie propune o probă: fiecare parte să aducă jertfă dumnezeului ei, chemându-l să dea o dovadă a realităţii sale şi “Dumnezeul care va răspunde cu foc, acela este Dumnezeu”. Propunerea a fost acceptată. O zi întreagă au strigat proorocii şi preoţii lui Baal, s-au zbătut şi s-au înţepat până la sânge cu săbii şi cu lănci, după obiceiul lor, dar totul a fost zadarnic. Apoi, proorocul Ilie a început să se roage fierbinte şi îndată s-a pogorât foc din cer, mistuind jertfa, lemnele, pietrele, pământul, până şi apa din şanţ. În faţa acestui semn, care nu putea fi contestat, poporul evreu cade în genunchi şi admite că “Domnul este Dumnezeu!” Scopul proorocului fusese atins. Urcându-se în vârful Carmelului, Sfântul s-a aplecat la pământ, mulţumind Domnului şi rugându-L să trimită ploaie. Norii cerului s-au dezlegat şi o ploaie binecuvântată a udat pământul însetat. Ilie şi-a petrecut întreaga viaţă în sfinţenie, slujindu-L cu abnegaţie pe Dumnezeu, călăuzind poporul pe calea Domnului şi apărând cu fermitate Legea sfântă. El nu a gustat “paharul amar al morţii”, ci a trecut cu tot cu trup în viaţa de dincolo, fiind ridicat la cer într-un car de foc, în care, potrivit credinţei populare, cutreieră şi acum înălţimile, aducând ploaia.
Pilda vieţii Sfântului Ilie este mereu actuală, având asupra noastră o mare influenţă. Precum Dumnezeu l-a ocrotit şi ascultat pe Ilie, tot aşa ne va ocroti şi asculta şi pe noi, dacă vom păşi drept pe cărarea ce duce spre El şi nu vom şchiopăta cu ambele picioare, adică în credinţă şi fapte bune, precum evreii care L-au părăsit pe Dumnezeu şi s-au închinat zeului păgân Baal, căzând pradă păcatului şi diavolului. Diavolul are putere asupra noastră doar dacă îi permitem şi ne învinge numai dacă sugestia lui coincide cu voinţa noastră şi cu acţiunea noastră. Ilie devine un exemplu pentru creştini în ceea ce priveşte rugăciunea şi efectele ei. Este un model de eroism pentru că a înfruntat cu îndrăzneală furia casei regale, nefiindu-i frică de moarte. Este o pildă de rugăciune, arătându-ne că Dumnezeu ne aude, ne ascultă şi ne împlineşte cererea dacă avem credinţă puternică şi nădejde neclintită.
Fii primul care comentează