Image 1
Image 2

Preot. dr. Cristian Boloş: Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul României

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Biserica şi România îl sărbătoresc, în mod solemn, la 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat la apostolat şi părintele spiritual al poporului român.

Sfântul Andrei, primul Apostol al Mântuitorului Iisus Hristos era un pescar, originar din Betsaida Galileii, orăşel situat pe malul Lacului Ghenizaret, fiul lui Iona şi fratele lui Petru. Înainte de-a deveni Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Împreună cu el era şi un alt ucenic, care nu putea fi altul decât cel ce avea să devină Sfântul Ioan Evanghelistul şi care a relatat în Evanghelia sa cele petrecute atunci. Aceşti doi ucenici erau de faţă când Domnul Iisus a venit la Iordan pentru botez şi când Botezătorul L-a arătat mulţimii prin cuvintele: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan Iș 29, Iș 36). De îndată ce au văzut şi au auzit acestea, ei L-au urmat pe Iisus fără rezerve. La rândul lui, Andrei s-a dus la Petru, fratele său, şi i-a dat vestea cea bună: “Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte: Hristos” (Ioan Iș 41) şi astfel, l-a atras şi pe Petru spre dragostea lui Hristos. Luându-l de mână, a mers cu el la Iisus şi I l-a înfăţişat, Petru devenind şi el Apostol.

Ca atare, pe de o parte, Sfântul Andrei este cel dintâi chemat de Dumnezeu la înalta şi greaua misiune a apostolatului, iar pe de altă parte, el este primul care L-a mărturisit pe Iisus. Prin descoperire dumnezeiască, el a cunoscut şi a adeverit că Iisus este Hristosul, Mântuitorul lumii, Răscumpărătorul mult aşteptat şi prezis de prooroci. Mărturia lui va deveni piatră de temelie a credinţei creştine. Din acel moment, Andrei L-a însoţit pretutindeni pe Învăţătorul său, pe drumurile Ţării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieştilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor la faptele minunate săvârşite de Domnul, s-a împărtăşit din cuvântul divin, dătător de viaţă, al credinţei celei noi întemeiată de Hristos şi, mai presus de toate, a văzut pătimirile Domnului, a plâns moartea Lui şi s-a întărit în credinţă în ziua Învierii.

Aşadar, la noi, la români, creştinismul are vechime şi temeiuri apostolice şi aceasta i se datorează Sfântului Andrei, care este unul dintre cei mai populari Sfinţi ai noştri, numele lui fiind viu nu numai în evlavia, ci şi în folclorul românesc. În popor i s-a spus “Sântandrei” şi de numele lui se leagă numeroase obiceiuri, colinde şi tradiţii, unele fără legătură cu cadrul bisericesc, precum cea legată de lupi, cărora Sfântul Andrei le-ar fi un fel de “staroste”, sau cea legată de vârcolaci, care ar bântui în noaptea anterioară prăznuirii sale. În vechime, luna decembrie, imediat următoare zilei de Sântandrei, purta chiar numele Apostolului: Undrea sau Îndrea. Părticele din moaştele sale sfinte se găsesc la Mănăstirile Hurezi, Secu, Neamţ şi în Catedrala Episcopală a Municipiului Galaţi, oraş care l-a luat ca sfânt ocrotitor şi mijlocitor înaintea tronului Sfintei Treimi.

În decursul anilor, la Peştera Sfântului Andrei (în împrejurimile căreia au înflorit cu timpul mai multe vetre bisericeşti şi călugăreşti), devenită un reper important pe harta creştină a Dobrogei, s-au săvârşit nenumărate minuni şi vindecări miraculoase.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, încă din luna mai a anului 1995, a hotărât ca Sfântul Apostol Andrei să fie înscris în calendarul nostru bisericesc cu cruce roşie, între Sfinţii mari ai Ortodoxiei, iar din anul 1997, l-a proclamat şi înscris în calendarul bisericesc drept “Ocrotitorul României”. De asemenea, în şedinţa sa din 14 noiembrie 2001, Sfântul Sinod a decis ca ziua de 30 noiembrie, în care a mucenicit Sfântul Andrei să fie proclamată şi cinstită ca sărbătoare bisericească naţională.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

MOAȘTELE SFÂNTULUI NECTARIE

Sfintele Moaste au fost puse spre închinare la Biserica Sfinții Arhangheli din Baia Mare

Joi, 9 noiembrie se sărbătorește Sfântul Nectarie, vindecătorul de cancer și alte boli grave. Racla cu o parte a cinstitelor moaște, ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, va ajunge în Baia Mare și va fi pusă spre închinare în Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Accesul la moaște va fi permis începând de vineri 10 noiembrie ora 15.00, până duminică 12 noiembrie ora 15.00, după care se vor întoarce la București.