Image 1
Image 2

Preot dr. Cristian Boloş: Duminica Floriilor în tradiţia românilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În duminica de dinaintea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos prăznuim Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Este atât o zi luminoasă, cât şi o zi mai sumbră, întrucât începe săptămâna patimilor Fiului Omului, patimi la care vom şi noi părtaşi prin mijlocirea Bisericii. După învierea lui Lazăr din Betania, Iisus – călare pe un asin (semn al smereniei, al blândeţii) – Se îndreaptă spre Ierusalim, înconjurat de mulţime.

Oamenii din cetate (copii, tineri şi bătrâni, bolnavi şi sănătoşi) au ieşit în întâmpinarea Sa, primindu-L ca pe un împărat, ca pe un profet, ca pe un binefăcător, ceea ce a stârnit furia arhiereilor, cărturarilor şi fariseilor, care Îi hotărăsc moartea. Cuprinşi de bucurie şi de entuziasm, unii oameni tăiau ramuri de arbori şi le aşezau pe cale, alţii îşi desfăceau hainele şi le aşterneau pe drum pentru ca Domnul să calce pe ele, iar alţii purtau în mâini ramuri de finic, strigând: “Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan XII; 13). Omul şi natura (întreaga creaţie) erau în jurul lui Hristos, Domnul lumii. Deşi este aclamat ca un împărat, totuşi atitudinea Sa se caracterizează nu prin mândrie, ci prin blândeţe şi smerenie. Vine într-o stare de umilinţă, aducând cu Sine pacea şi iubirea. Se îndrepta spre patimi, spre cruce, spre înviere.

Duminica Floriilor sau a Vlăstarilor poartă acest nume datorită faptului că Domnul, la intrarea Sa triumfală Ierusalim, a fost întâmpinat de popor cu ramuri de finic şi cu alte flori, zice Simion Florea Marian (Sărbătorile la români, vol. II, Buc., 1994, pp. 84-88). Această denumire ne duce cu gândul şi la sfinţirea, în toate bisericile, a ramurilor de salcie, a mâţişoarelor, precum şi la înnoirea naturii: din această zi încep toţi pomii şi toate florile să înmugurească şi să înflorească.
De sărbătoarea Floriilor se leagă o serie de tradiții și prevestiri de timp.

În ziua de Florii se culeg tot felul de flori de primăvară, care se duc la biserică, fiindcă aceasta e ziua florilor. Se spune că aşa cum va fi vremea de Florii la fel va fi şi de Paşti. De Florii este dezlegare la peşte, astfel că oamenii care îşi serbează onomastica pot mânca şi altceva, nu doar mâncare de post, dar au grijă să nu facă petreceri cu dansuri şi lăutari deoarece este păcat. Acum nu se lucrează, ci creştinii se duc la biserică, pregătindu-se pentru începutul săptămânii patimilor.

Domnul Iisus Hristos a fost întâmpinat la intrarea în Ierusalim de oameni cu ramuri de finic (palmier) în mâini. Se spune că atunci când Iisus era răstignit pe cruce, Maica Domnului îndurerată a ajuns la un râu mare, pe malul căruia crescuse o salcie. Maria i-a cerut salciei să se facă punte pentru a putea trece apa. Salcia a ascultat, s-a prefăcut în pod, iar Maica Domnului a trecut pe cealaltă parte, după care a binecuvântat salcia “ca să nu se poată face cărbuni din ea şi să se ducă în toţi anii în ziua de Florii la biserică. Şi de atunci se duc în ziua de Florii rămurele înflorite de salcie la biserică”, consemnează Simion Florea Marian. Întrucât în ţara noastră nu cresc palmieri, românii întrebuinţează rămurele verzi de salcie, care înfloreşte tocmai în această perioadă şi ale cărei flori se numesc mâţişoare. În ajun de Florii, curatorii şi feciorii se duc pe câmp să adune mâţişoare, pe care le aşează în biserică, unde rămân până a doua zi. În ziua praznicului preotul sfinţeşte mâţişoarele, care vor fi împărţite credincioşilor. Aceştia vin la biserică, sărută icoana intrării Domnului în cetatea Ierusalimului şi îşi iau mâţişoare, ducându-le acasă cu multă evlavie. Ajungând acasă cu mâţişoarele, creştinii intră mai întâi în poiată şi lovesc cu ele vitele ca să crească sănătoase, apoi merg în casă şi ating cu acestea copiii mici pentru ca ei “să crească şi să înflorească” precum mâţişoarele. După aceea, le pun la icoane, în vaze sau în alt loc de seamă din casă. (…)

“Învierea cea de obşte mai înainte de patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule; pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie biruitorului morţii strigăm: Osana întru cei de sus, binecuvântat eşti, Cel Ce vii întru numele Domnului!”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns