Preot Cristian Boloş: De ce avem încredere în Maica Domnului?

Asculta acest articol

Creştinii, indiferent de naţionalitate, au un respect profund şi o dragoste sinceră faţă de Maica Domnului. Respectul se datorează faptului că ea L-a născut pe Domnul Iisus Hristos, făcând posibilă mântuirea neamului omenesc. Dacă Hristos nu S-ar fi întrupat, răscumpărarea omului nu s-ar fi putut realiza. Fiul lui Dumnezeu Se naşte mai înainte de veci din Tată fără de mamă, iar la plinirea vremii ia trup omenesc din mamă, fără de tată.

Dragostea, care caracterizează ataşamentul nostru faţă de Fecioara Maria, este o consecinţă a apropierii intime pe care noi o simţim faţă de ea. Creştinul autentic o priveşte pe Maica Domnului ca pe propria sa mamă, motiv pentru care îi dezvăluie toate intimităţile, având convingerea că orice rugăminte adresată cu credinţă, lacrimi şi stăruinţă nu va rămâne fără răspuns. Dacă Iisus vine pe pământ, născându-Se din Sfânta Fecioară şi făcându-Se frate cu noi, înseamnă că şi noi devenim copiii Mariei, fiind pătrunşi până în adâncul fiinţei de o iubire curată faţă de dânsa. În clipele de zbucium sufletesc şi de suferinţă ne rugăm cu încredere Maicii Domnului, cerându-i sprijinul, iar după ce dorinţa ne este îndeplinită trebuie să îi fim recunoscători. Ea este pentru noi Măicuţa Sfântă, iar cultul pe care i-l acordăm poartă numele de preacinstire sau supravenerare (hiperdulie).

Creştinii pot demonstra faptul că sunt copiii Maicii Domnului dacă se străduiesc să-i imite virtuţile: ascultarea, smerenia, bunătatea, blândeţea, rugăciunea, postul şi, în mod deosebit, felul în care L-a iubit pe Fiul ei, fiind conştientă că demnitatea şi dragostea de mamă pentru copil sunt împletite cu multe sacrificii în această lume. Nimeni nu poate afirma că Îl iubeşte pe Iisus, dacă pe Preacurata Sa Maică nu o iubeşte, ci o defăimează. Suferinţa pe care a îndurat-o în momentele în care Fiul ei a fost răstignit pe Golgota reprezintă o garanţie certă că ea ne va înţelege toate greutăţile prin care trecem. Prin urmare, în dificultăţile la care suntem expuşi în viaţă, să alergăm la Maica Domnului şi Mama noastră, să ne închinăm înaintea icoanei sale, cu certitudinea că putem obţine orice de la ea, dacă Îl iubim pe Fiul ei.

Nu trebuie să uităm niciodată de unirea desăvârşită dintre Maria şi Iisus în lucrarea de mântuire şi de proniere a omenirii. Relaţia de iubire dintre Maria şi Iisus va rămâne mereu o oglindă pentru raportul dintre fiecare mamă şi copiii ei. O mamă este capabilă de orice pentru copilul ei, pe care l-a născut în chinuri. Viaţa ei este o permanentă jertfă pe altarul familiei. Inima mamei este sfântă, deoarece din ea izvorăsc nenumărate flori: iubire, tandreţe, răbdare, bunătate, totală dăruire, devotament, ocrotire, iertare. La rândul său, copilul este dator să îi răspundă mamei cu aceeaşi iubire, cu respect şi ascultare. Dacă nu procedează astfel, nu va putea fi primit ca fiu al Maicii Domnului şi al lui Dumnezeu, Tatăl Ceresc. Omul modern, cu toată viteza cu care abordează viaţa, simte uneori nevoia de a se opri din alergare, de a se reculege, de a se destăinui cuiva drag, spre a simţi o mângâiere ce nu poate fi exprimată în cuvinte. Astfel, el îşi îndreaptă atenţia şi gândul spre Mama lui Iisus, ştiind că ea va înţelege orice îi va spune, că ea îl va atrage spre inima ei de mamă, ajutându-l să depăşească orice situaţie dificilă. Maica Domnului a avut întodeauna un rol extrem de important în viaţa spirituală a creştinilor, către ea îndreptându-se rugăminţile tuturor.

Cinstirea pe care omul o acordă Maicii Domnului se evidenţiază atât prin icoanele, rugăciunile şi cântările care îi sunt adresate, cât şi prin mănăstirile pe care ea le patronează şi către care se îndreaptă credincioşii în pelerinaj, cu nădejdea neclintită în ajutorul ei. Oricât de grea ar fi o nenorocire, aceasta se uşurează în momentul în care i-o comunicăm Fecioarei Maria, rugând-o să ne atenueze suferinţa. După ce ne plecăm genunchii în faţa icoanei sale, după ce vărsăm lacrimi sincere dintr-o inimă smerită, nu se poate să nu simţim o pace desăvârşită care se pogoară asupra noastră şi care ni se instaurează în suflet.

În acest context, îmi aduc aminte de o întâlnire pe care am avut-o cu o credincioasă de 83 de ani. Deşi slăbită şi bolnavă, încât abia se deplasa, aceasta ieşea din casă în fiecare zi, spre seară, şi încet-încet, cu paşi mărunţi, se îndrepta spre o icoană a Maicii Domnului aşezată la o intersecţie. Ajungând acolo, rostea o rugăciune scurtă, dar foarte sugestivă: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!” După aceea, liniştită şi împăcată, se întorcea acasă. Zilnic trăia minunea întâlnirii cu Măicuţa Sfântă prin rugăciune.
Maria este cea care, prin puterea cu care a fost investită de Dumnezeu, apără viaţa credincioşilor, izbăvindu-i din orice necaz. De asemenea, ea este cea mai fierbinte rugătoare şi cea mai puternică mijlocitoare între noi şi Dumnezeu, cerând iertarea păcatelor şi împlinirea cererilor noastre. În concluzie, se impune să avem încredere în Maica Domnului şi să o iubim, fiindcă, prin rugăciunile ei către Dumnezeu, mântuirea devine un scop mai uşor de atins.

Preot dr. Cristian Boloş