Image 1
Image 2

Premierul amână o decizie în privinţa demiterii şefului Poliţiei Române

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Mihai Tudose va avea miercuri o întâlnire cu şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, decizia de demitere a acestuia, aşa cum a cerut ministrul de Interne Carmen Dan, urmând să fie luată abia după această discuţie, au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax.

 

Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat marţi că l-a informat pe şeful Executivului, Mihai Tudose, că va propune demiterea şefului Poliţiei Române, în contextul în care premierul a amânat semnarea documentului şi se va întâlni miercuri cu Bogdan Despescu.

Întrebată dacă este reală informaţia apărută în spaţiul public, potrivit căreia Tudose i-ar fi spus să nu trimită propunerea pentru că nu o va semna, Carmen Dan a evitat răspunsul, dar nu a negat un asemenea dialog.

Carmen Dan a declarat că a fost informată oficial de şeful poliţiei Române că agresoul pedofil este poliţist în cursul zilei de luni, la ora 11.25, “în timp ce pe ecrane rula informaţia că agresorul minorilor e poliţist”.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi, că a transmis premierului solicitarea de a îl demite pe şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu. Cauza, explicaţiile lacunare privind menţinerea în sistem a poliţistului suspectat de pedofilie.

Totodată, ministrul de Interne a cerut marţi ca şefii de Servicii de la Omoruri şi Control Intern din cadrul Brigăzii Poliţiei Rutiere să facă un pas în spate, adică să demisioneze, după cazul în care un poliţist a fost depistat ca fiind pedofilul surprins de camerele de supraveghere în lift.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with