Image 1
Image 2

Prefectul efectuează vizite la toate primăriile din județ

discutii la Primaria Orasu Nou
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
discutii la Primaria Orasu Nou
discutii la Primaria Orașu Nou

La toate întâlnirile, una din temele principale a fost și cea a proiectelor cu bani de la UE

Prefectul județului, Radu Bud, însoțit de directorul său de cancelari, dr. Dan Zeicu și-a început vizitele în județ joi, 25 februarie când cei doi au trecut pragul Primăriilor Doba, Moftin şi Carei.

În cadrul acestora a discutat cu primarii localităilor pe mai multe teme, inclusiv pe cele privind alegerile locale din 5 mai.

La Negrești s-a discutat și despre proiectele primăriei

Miercuri, 2 martie, acesta s-a întâlnit şi cu conducerile Primăriilor din Vama, Oraşu-Nou, Racşa şi Livada. Discuţiile s-au concentrat pe tema proiectelor cu finanţare europeană, prefectul fiind interesat de stadiul acestora, respectiv pe tema colaborării unităţilor administrativ-teritoriale cu serviciile din cadrul Instituţiei Prefectului şi cu serviciile publice deconcentrate. Un alt subiect discutat de către conducerea Prefecturii, în cadrul vizitelor la primăriile menţionate a fost cel al organizării alegerilor locale din 5 iunie.

Continuarea în ediția tipărită de vineri, 4 martie, a cotidianului nostru

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns