Prăjitură cu lămâie

Scris de I. Z., 17 aprilie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Ingrediente:

Pentru blat: 4 ouă, 130 g zahăr, 80 g unt topit, 120 g făină, un plic de praf de copt, coaja rasă şi zeama de la o lămâie. Pentru cremă: o budincă cu gust de lămâie, 400 ml de lapte, 4 linguri de zahăr, 100 g unt, iar deasupra zahăr pudră cu gust de vanilie

Mod de preparare:

Separăm albuşurile de ouă de gălbenuş. Albuşul, cu puţină sare se bate spumă tare. Gălbenuşul se amestecă cu zahărul, până când capătă o culoare albicioasă. Se adaugă coaja de lămâie, zeama, untul topit şi făina amestecată cu praful de copt. Apoi se adaugă şi spuma de albuş, iar aluatul astfel obţinut îl turnăm într-o tavă căptuşită cu hârtie de copt. Se pune în cuptorul preîncălzit şi la 180 grade C şi se coace timp de 20 minute. După ce se răceşte, cu un cuţit bine ascuţit blatul se taie în trei. Budinca se prepară conform reţetei de pe plic, doar că se folosesc numai 400 ml de lapte. În timp ce budinca se răceşte, untul se zdrobeşte până când devine cremos, apoi cele două ingrediente se amestecă. Cu această cremă se umple foile, iar deasupra se presară zahăr pudră vanilat.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517