Asculta acest articolDat fiind faptul că preşedintele s-a decis să organizeze un referendum, iar parlamentarii au votat în unanimitate propunerea, practic ne aflăm în precampanie electorală. După cum s-a văzut şi anul trecut, precampaniile sunt mai dinamice decât campaniile. Asta din cauza legii foarte restrictive: sunt interzise bannerele, afişajul se desfăşoară după reguli, sunt strict controlate cheltuielile de promovare etc.
Alegătorii s-au mai întâlnit cu două referendumuri legate de preşedinte.
Campaniile au fost extrem de dure, fiind vorba, este adevărat, despre suspendarea preşedintelui. Putem face o paralelă între scrutinul de acum şi cele din timpul lui Traian Băsescu dată fiind relaţia încordată dintre Klaus Iohannis, guvern şi majoritatea parlamentară. Războiul dintre PSD şi Iohannis este la fel de dur ca şi cel dintre PSD şi Traian Băsescu.
România duce dorul unui preşedinte blajin, după modelul Alexandru cel Bun, al unui preşedinte mare, după modelul Ştefan cel Mare, dar şi al unui model de monarh, care se situa deasupra partidelor şi le judeca fără părtinire.
Ce s-ar face Marea Britanie dacă Regina Elisabeta s-ar certa cu partidele? Ce s-ar întâmpla în Ungaria cu premierul Viktor Orban dacă ar avea un preşedinte cum a fost Traian Băsescu sau cum este Klaus Iohannis? Sau în Germania, unde nici nu se aude de preşedinte. Este o chestiune de prerogative. Împărţirea puterii se face mai greu decât o fac leii lihniţi de foame când prind un pui de căprioară.
Fără multă vorbă, soluţia este schimbarea Constituţiei. Un alt element perturbator este mandatul de cinci ani pentru preşedinte şi de patru ani pentru restul aleşilor. Cincinalul prezidenţial a fost un cadou pe care a vrut să şi-l facă Adrian Năstase. Şi în politică este valabilă zicala nu este pentru cine se pregătesşte, ci pentru cine se nimereşte.
Fără îndoială, referendumul este o manevră politică. Se poate specula pe marginea lui mult şi bine. S-ar putea afirma că organizându-şi propriul referendum preîntâmpină un referendum de suspendare.
În al doilea rând, poate fi intrpretat ca o pregătire pentru alegerile prezidenţiale din 2019. Lui Klaus Iohhnis îi place să fie preşedinte. Îşi doreşte al doilea mandat. Îi place puterea. Nu-i place să fie contrazis.
Orice majoritate ar trebui să ţină seama de acest lucru. Merge atât de departe încât pune sub semnul întrebării şi bugetul. Preşedintele recunoaşte că “mingea se află în terenul majorităţii”. Totuşi, cu toate riscurile economice şi financiare, întârzie promulgarea acestei legi.
Ce se urmăreşte? Preşedintele, bazându-se pe protestatarii din stradă, vrea să doboare guvernul.Ţinta nu este doar Liviu Dragnea. PSD are capacitatea de a se mobiliza, şi chiar dacă dispare liderul, merge mai departe, ca armata sovietică. PSD este un partid greoi, dar când i se arată o ţintă se aruncă cu toată greutatea în luptă.
PNL va câştiga ceva din lupta dintre Iohannis şi PSD, dar nu imediat. Are o conducere interimară, se pregăteşte de congres. Are, cu alte cuvinte destule probleme interne. Mai câştigat poate fi USR. Acest partid are şansa de a confisca mişcările de stradă. Va intra în coliziune şi cu PNL, în încercarea deloc cavalerească de a-i lua electoratul.
Situaţia este cât se poate de încurcată. O campanie electorală, fixată pe o întrebare, nu va lămuri mai mult lucrurile. În lipsa unei ţinte reale, scopul fiecărui partid va fi de a-şi fideliza electoratul, referendumul fiind cel mai facil mijloc.
