Image 1
Image 2

Posturi de poliţie de la ţară, fără toaletă şi apă curentă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Marţi, 30 Mai 2017, în sala mică de şedinţe a Consiliului Judeţean Satu Mare s-a desfăşurat şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare.

Pe ordinea de zi a şedinţei a figurat o dezbatere privind modul în care se implică primăriile în asigurarea climatului de siguranţă a cetăţenilor, relaţia dintre primărie – poliţie şi situaţia autorizării, din punct de vedere I.S.U., a instituţiilor de învăţământ.

Participanţi

Din partea autorităţilor, au participat: Alfater Tamas, subprefect, Doina Feher, viceprimarul municipiului Satu Mare, comisar şef Sorin Stan, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, col. Ovidiu Adrian Popa, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean. Şedinţa a fost moderată de consilierul judeţean Andrei Veron, preşedinte al ATOP Satu Mare.
Au fost prezenţi primarii din localităţile: Satu Mare, Livada, Agriş, Apa, Botiz, Culciu, Doba, Dorolţ, Lazuri, Medieşu Aurit, Micula, Odoreu, Păuleşti, Vetiş. Alături de ei s-au aflat şefii posturilor de poliţie din acele localităţi, cu toţii îmbrăcaţi în uniformă.

Intervenţii la dezbateri

Andrei Veron a dat rând pe rând cuvântul participanţilor la dezbateri. Primii solicitaţi să ia cuvântul au fost primarii, urmaţi de şefii posturilor de poliţie (sau un înlocuitor al lor) din localităţile respective. Referitor la problema colaborării dintre primari şi poliţişti, cu toţii au caracterizat-o ca fiind bună, iar în ceea ce priveşte paza şcolilor nu s-au semnalat incidente. Unii primari au semnalat câteva cazuri de neautorizare ISU a unor clădiri de şcoli. Toţi primarii şi poliţiştii prezenţi au amintit numărul de camere de supraveghere video din localităţile unde lucrează, dar şi numărul insuficient de poliţişti.

Starea precară a posturilor de poliţie

Probleme mai serioase s-au semnalat în ceea ce priveşte starea posturilor de poliţie din unele comune. Despre Postul de Poliţie din Doba, şeful de post a spus că este “varză”, iar “fonduri nema” pentru reabilitare. De asemenea, Postul de Poliţie din Dorolţ “nu are toaletă şi nici apă curentă”, după cum a relatat şeful instituţiei. Şi alţi primari au semnalat starea de degradare a unor posturi de poliţie şi lipsa finanţării pentru reabilitare. O situaţie asemănătoare este şi în Medieşu Aurit. În schimb, Dorel Pop, primarul din Odoreu, a spus că a preluat în administrarea comunei sediul Postului de Poliţie şi a rezolvat în acest fel problema finanţării. “Este necesară iniţierea unei hotărâri de consiliu local pentru trecerea posturilor de poliţie în administrare locală”, a spus primarul. La rândul său, Alfater Tamas consideră necesară promovarea unei hotărâri de guvern pentru modernizarea posturilor de poliţie.
În ceea ce priveşte numărul insuficient de poliţişti, Sorin Stan a spus că judeţul Satu Mare nu are candidaţi suficienţi pentru şcolile şi Academia de Poliţie. “În aceste condiţii, vin candidaţi din alte judeţe, dar pleacă după unu-doi ani”.
O altă categorie de probleme s-a referit la traficul supraaglomerat din comuna Dorolţ, ceea ce face ca localnicii să stea la coadă când se întorc acasă, din cauza aglomeraţiei din vamă. Tot în zona vămii, din vecinătatea staţiei de carburanţi, nu pot fi înlăturaţi cerşetorii. “Munca în folosul comunităţii nu este o măsură eficientă, a spus poliţistul din comună. Aplicăm şi sancţiuni, dar nu se poate stopa cerşitul”.

2 comentarii

  1. A solutiona unele probleme locale nu necesitä neapärat aprobäri din Bucuresti. Cu putinä initiativä se pot rezolva si imbunätätii situatia posturilor de politie.
    Politia J$udeteanä impreunä cu ceea localä ar trebui sä facä douä zile de control rutier permanent. Bani rezultati din amenzi sä fie investiti in posturile u probleme. DEacä combinati si detinutii cu meserii din inchisori veti avea mäna de lucru gratis. Si pentu cä dupä constructie necesitä si curätenie as aduna cersetorii fiecare dimineatä pentru a face curätenie drept pedeapsä pentru cersetoria lor.
    Dupä cum spunea D-nul Caragiale “Scopul scuzä mijloacele”

    Stefan cel mic

Lasă un răspuns

Connect with