Image 1
Image 2

Ponta vede posibilă unirea României cu Republica Moldova în interiorul UE

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Unirea României cu Republica Moldova în interiorul Uniunii Europene este posibilă în mai puțin de cinci ani, a declarat vineri Victor Ponta. În același timp, el consideră că pe termen scurt o unire efectivă între cele două state nu este posibilă, în condițiile în care pentru aceasta trebuie să existe acordul ambelor popoare.

“Pe termen scurt nu (n.r. — nu va milita pentru unire), pentru că eu cred că nu se poate face o unire între România și Moldova împotriva voinței uneia dintre populațiile de pe cele două maluri. Și cred că acest subiect, ‘hai să-i luăm cu forța’, cum i-a luat Uniunea Sovietică, nu face decât rău ideii de proeuropenism. Dar unirea în cadrul Uniunii Europene, am fost foarte precis în exprimare, se poate realiza în termen scurt”, a spus premierul la Adevărul live, citat de Agerpres.

El a reafirmat că unul dintre principalele obiective ale politicii externe este ca Republica Moldova să fie membru al Uniunii Europene până în 2019.

“Eu cred că poate există o șansă istorică în acest sens, și asta am spus și la Alba Iulia și în continuare. Faptul că Ministerul de Externe de la Moscova sau altcineva, reprezentanții Moscovei din Republica Moldova s-au supărat, nu mă împiedică să afirm, ca prim-ministru și ca viitor președinte, principalul obiectiv de politică europeană al României în cinci ani de zile, și este de departe cel mai important obiectiv național. Pe termen lung, să dea Dumnezeu ca toți cei de pe ambele maluri ale Prutului, nu doar de pe dreapta, ci și de pe stânga, să-și dorească acest lucru. (…) Mai repede de 10 ani nu văd realizabilă ideea de unire. Dar ideea de unire în Uniunea Europeană, da, o văd realizabilă în cinci ani”, a precizat Victor Ponta.

Întrebat dacă există o competiție între candidații la prezidențialele din noiembrie de genul “cine e mai înjurat de Putin sau de Moscova”, Ponta a negat acest lucru.

“Nu, și cred că este o temă falsă aceasta. A fost indusă în ultima perioadă că unii ar fi pentru America, alții ar fi pentru Rusia. Nu, cred că toți, și mă refer la toți candidații la prezidențiale, la d-na Udrea, la d-na Macovei, dl Iohannis, dl Tăriceanu, eu însumi, absolut toți avem aceeași direcție de politică externă — și anume parteneriatul strategic cu SUA, Uniunea Europeană. (…) Cineva care crede că eu o să duc România spre Rusia dă dovadă de foarte puțină inteligență. (…) Nu cred că niciun om de bun simț crede că eu sau altcineva va schimba direcția României. Nu știam și nu anticipam și nu mă deranjează reacția Ministerului de Externe, însă e o probă a faptului că e o schimbare de pragmatism politic, pentru că România a vorbit de Moldova de 20 de ani, dar nu a făcut nimic. De un an de zile, împreună cu dl Leancă, care este un proeuropean convins, ceea ce nu e ușor în Moldova, am schimbat această abordare, de la declarații pompoase, la lucruri concrete. Viaductul l-am făcut într-un an, grădinițele le-am făcut într-un an, microbuzele le ducem luna viitoare cred, sprijinul pentru formarea instituțiilor, toate aceste lucruri, teatrul, sprijinul pentru cultură care înseamnă identitate națională, deci această schimbare cred că a deranjat filorușii fie de la Moscova, în primul rând Ministerul de Externe, fie din Moldova, pentru că au înțeles că, spre deosebire de vorbele frumoase, dar fără conținut, acțiunile concrete, pragmatice făcute de dl Leancă și de mine de un an de zile au un mult mai mare impact în ceea ce crede cu adevărat cetățeanul moldovean”, a susținut premierul Ponta.

Întrebat dacă va milita pentru relații mai bune cu Federația Rusă, ca posibil președinte, Victor Ponta a arătat că România nu poate avea în acest moment o politică separată de cea a aliaților europeni și euroatlantici.

“Cred că în acest moment România nu poate să aibă o politică separată de Statele Unite și de Europa și sunt pesimist că pe termen scurt, și un mandat prezidențial în politică și în geopolitică e un termen scurt, că în următorii ani relațiile din SUA, Europa pe de o parte și Rusia pe de altă parte, se vor îmbunătăți. Și atunci, România nu poate în niciun fel să aibă un alt fel de politică. Ceea ce o să militez ca președinte o să fie o reținere în a exagera poziții unilaterale. (…) Să fim mai vocali e normal, să fim mai atenți la ce se întâmplă. Nu e normal să punem gaz pe foc când nu e cazul. Declarații de genul ‘să dăm arme ucrainenilor’ mi se pare genul de declarație care stârnește mai multă nemulțumire la Washington și la Bruxelles și multă bucurie la Moscova. Deci o să vreau să fim mai înțelepți”, a subliniat premierul.

Potrivit acestuia, Parteneriatul strategic cu SUA este de departe cea mai importantă realizare a politicii externe românești în ultimii 15 ani. “Și nu cred că cineva va schimba în următorii 15 ani această realitate”, a adăugat șeful Executivului.

1 comentariu

Lasă un răspuns