Image 1
Image 2

Pompierii verifică din 3 în 3 ore secţiile ATI

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Având în vedere situaţiile de urgenţă din ultima perioadă în care au fost implicate unităţi spitaliceşti pe fondul creşterii cazurilor Covid-19 şi dispoziţiile interne primite din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în mod preventiv, în scopul preîntâmpinării unor posibile pericole care pot genera situaţii de urgenţă şi pot periclita viaţa pacienţilor, în această perioadă, echipaje de pompieri militari cu autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Someş” al judeţului Satu Mare, efectuează zilnic, la interval de 3 ore (interval orar 9-21) în mod organizat, activităţi de recunoaştere/verificare la secţiile ATI ale unităţilor spitaliceşti de pe raza judeţului Satu Mare.

În aceste verificări se asigură prezenţa persoanelor cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din cadrul spitalelor, se acordă îndrumare şi se aduce la cunoştinţa conducerii unităţillor spitaliceşti despre neregulile întâlnite pentru a fi remediate.

Verificările au drept obiectiv:

– Verificarea dotării cu stingătoare şi hidranţi interiori;

– Verificarea stării de practibilitate a căilor de acces/evacuare şi de intervenţie;

– Verificarea modalităţilor de încălzire a spaţiilor destinate secţiilor ATI în vederea eliminării mijloacelor de încălzire neomologate din spaţiile respective;

– Eliminarea utilizării tuturor surselor de foc deschis (lumânări, candele, etc)

– Verificarea prin vizualizare a integrităţii instalaţiilor electrice şi a existenţei improvizaţiilor ori a defecţiunilor la acestea;

– Verificarea asigurării permenente a personalului în secţia ATI şi a modului de cunoaştere de către aceştia a modalităţilor de utilizare a stingătoarelor de incendiu/ celorlalte mijloace de primă intervenţie, precum şi a modalităţilor de evacuare a persoanelor, în special a celor care nu se pot evacua singure;

– Aerisirea periodică a spaţiilor în care există riscul de creştere a concentraţiei de oxigen.

Menţionăm că aceste verificări se realizează în mod preventiv şi nu înlocuiesc obligaţiile, conform legii, privind apărarea împotriva incendiilor a personalului desemnat cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din unităţile spitaliceşti şi răspunderea conducerii în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with