Pomi: Vis împlinit după zeci de ani în care s-au organizat slujbe în diferite locuri

Scris de Mihaela Ghiţă, 15 septembrie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Zi aleasă de sărbătoare pentru credincioşii greco-catolici din localitatea Pomi. De sărbătoarea Naşterii Preasfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea parohiei din Pomi, Protopopiatul Satu Mare, credincioşii au trăit bucuria de a participa la binecuv]ntarea noii bisericuţe de lemn din localitate.

Un vis împlinit care vine după zeci de ani în care enoriaşii acestei parohii au participat la slujbe în diverse locaţii. Iată că acum „au un lăcaş de cult unde îl pot sluji pe Dumnezeu în mod cuviincios”, după cum spune preotul paroh, Daniel Pop.

La eveniment au participat numeroşi credincioşi din parohiile protopopiatului şi din Pomi, precum şi fii ai satului.

Curtea bisericii parohiale a fost suficient de încăpătoare pentru a-i primi pe toţi, cu respectarea măsurilor în vigoare. Sfinţirea noii biserici s-a făcut după toată rânduiala de către părintele Ioan Sălăgean, protopop de Seini şi a cuprins: sfinţirea cea mică a apei, binecuvântarea bisericii cu apă sfinţită şi rugăciunile specifice acestui moment, urmată de Sfânta Liturghie.

Părintele Pop Daniel, în calitate de administrator parohial a celebrat Sfânta Liturghie alături de părintele protopop şi ceilalţi preoţi invitaţi: pr. Ion Sas – fost paroh în Pomi, pr. Dorin Soponar – fost paroh în Pomi, pr. Mihai Hort paroh Borleşti, pr. Viorel Tibil, fiu al satului prin alianţă, pr. Protoegumen Ermil şi pr. Ieromonah Leon.

Părintele protopop a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură care a reliefat bucuria acestui praznic, Naşterea Preasfintei Fecioare Maria. De asemenea, s-au adresat cuvinte de mulţumire şi recunoştinţă, credincioşilor, comitetului parohial, dar şi preoţilor care au slujit această comunitate de-a lungul anilor în primul rând pentru „rugăciunea lor şi osteneala lor pentru ca această biserică sa fie gata de celebrare”. Parohul bisericii din Pomi, Daniel Pop, a mulţumit Preasfinţitului Episcop Vasile Bizău pentru ajutorul spiritual şi material din ultimul an, care a făcut posibilă ridicarea acestui sfânt lăcaş. În aceeaşi măsură s-au adus mulţumiri preoţilor, credincioşilor, fiilor satului pentru aportul financiar şi disponibilitatea în concretizarea acestui proiect de suflet, implicit autorităţilor locale şi primarului comunei Pomi.

“Nădăjduim că această frumoasă sărbătoare a umplut sufletele credincioşilor cu alese haruri din partea Maicii Sfinte, ne încredinţăm întru totul inimii ei de Mămă iubitoare!” a spus în încheiere, părintele Daniel Pop.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517