Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Justiția continuă să rămână o barieră, un reper moral, dincolo de orice ideologie, între partidele politice. Polurile par să se fi inversat. Dacă dreapta trecea drept apărătoarea drepturilor și libertății individului, ca principiu, în ultima vreme PNL și USR se deplasează spre stânga. În schimb PSD își arogă meritul de a proteja cetățeanul în fața abuzurilor instituțiilor statului. Culmea este că se află la guvernare și, cel puțin teoretic, conduce instituțiile pe care le acuză de abuz.

Este o lume întoarsă pe dos. PNL merge atât de departe încât cere desființarea secției de procurori care o cercetează pe fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi. În mod simetric PSD ar trebui să ceară desființarea DNA. Nu trebuie desființate nici una, nici alta. Pentru că în felul acesta se ajunge la bancul cu grecul care își prinde nevasta cu un bărbat în pat. Ce face? Face praf patul. Adică distruge fondul problemei. De ce a apărut un astfel de banc în Grecia? Pentru că este patria filozofiei, a rațiunii.

În fața unor chestiuni de logică elementară, încălcate în numele confruntării politice, nu se pot oferi soluții. Opoziția va continua să transforme albul în negru, indiferent de intențiile puterii. PSD va continua să acționeze, să ia decizii lipsite de logică, atâta vreme cât ele lovesc în interesele imediate ale PNL și USR. În aceste condiții nu poate fi cunoscută realitatea.

Nu există nicio minte limpede care să despartă apele de uscat, minciuna de adevăr. Din când în când mai apare câte o sclipire de inteligență ici-colo, dar care se stinge rapid, se pierde în ceața deasă a mediocrității. Farul călăuzitor ar trebui să fie președintele, cel mai votat cetățean al țării. Din nefericire, și acesta are un interes direct și personal. Dorind să câștige un nou mandat prezidențial, se află în campanie electorală. Deci nu ne putem aștepta să spună adevărul gol goluț.

Ca să ne facem o imagine despre haosul care ne guvernează este suficient să ne gândim la modul în care s-a desfășurat dezbaterea, sau disputa, dintre guvern și BNR pe marginea subiectului robor. Ce s-a ales din tot? Cine a priceput ce vrea guvernul, ce vrea BNR?

Concluzia ar fi că în România sunt cele mai mari dobânzi la rate și în același timp băncile au cea mai mare rată de profit. Ce măsuri s-au luat? Nu s-au luat niciun fel de măsuri. S-a dat o ordonanță 114 numită “taxa pe lăcomie” pe care o critică opoziția cu toată forța.

Cam așa se întâmplă cu toate problemele puse în discuție. A dispărut cu desăvârșire orice urmă de logică socială și economică. Politică sută la sută. Fanatism pur. Aici intră și ură personală. Personajele de pe scena politică au tăiat orice legătură umană între ele.

Îi putem vedea pe președintele Iohannis și pe Liviu Dragnea, ca președinte al principalului partid de guvernare, stând față în față, preocupați să găsească soluții în interes național? Sau, la o treaptă mai jos, o întâlnire între liderii PSD, PNL, ALDE, USR, UDMR, PMP? Așa ceva este de neimaginat.

Atunci de ce să ne mirăm că un caz precum cel al candidaturii Laurei Codruța Kovesi la o funcție dintr-o instituție europeană a provocat un scandal uriaș? Oamenii aceștia nu se pot înțelege nici asupra celei mai insignifiante probleme. Cum să ne așteptăm la soluții pe termen lung, la proiecte de țară?

Cel puțin pe perioada campaniilor electorale, asta însemnând întreg anul 2019, apoi și 2020, situația va fi la fel de încurcată. Politica rade tot.

PNL, linia Valeriu Stoica

Pornind de la gafa preşedintelui Iohannis care a negat că pe teritorul României ar fi căzut un rest de dronă rusească, Valeriu Stoica face o analiză rece, la obiect, a stării partidului al cărui lider a fost până i-a cedat de bună voie funcţia lui Theodor Stolojan.