Asculta acest articolCă majoritatea parlamentară este formată din partide de dreapta, gen PNL-USR-UDMR, sau este o mare coaliţie de stânga-dreapta, gen PSD-PNL, politica jumătăţilor de măsură este ridicată la rangul de regulă generală.
Nu culoarea politică, nu apartenenţa la una din marile familii politice, respectiv Partidul Popular European sau Partidul Socialiştilor Europeni, determină un guvern să facă sau nu reforme. În cazul României singurii responsabili sunt preşedintele şi primul ministru.
Dacă preşedintele şi primul ministru dau dovadă de voinţă politică şi de curaj, lor li se alătură în primul rând partidul care îi susţine, iar în al doilea partea activă din societatea civilă.
Emil Boc, comentând pe marginea reorganizării administrativ-teritoriale, spune că prin anul 2011, când era prim ministru, s-a discutat despre o asemenea reformă. Nu s-a făcut pentru că nu se fac asemenea reforme în preajma unor alegeri. Cu alte cuvinte, o reformă administrativă este neavenită pentru că se apropie alegerile din 2024.
Încurcă pe cineva o asemenea reformă? Desigur. Îi pun în dificultate pe cei afectaţi personal, primari şi funcţionari care îşi văd ameninţate posturile.
Setul de reforme restante nu se reduce la restructurarea administrativă. Adică la fuziunea mai multor comune mai mici pentru a forma una mai mare. De asemenea, la unificarea unor judeţe pentru a forma un judeţ mai mare. Cu mai puţini angajaţi, cu mai puţine cheltuieli materiale.
Discuţiile despre reforma administrativă au pornit de la necesitatea de a se face reduceri de cheltuieli la nivelul aparatului de stat. Enonomia nu mai poate duce în spate povara mult prea grea pentru capacitatea sa. Se impune, deci, o restructurare.
Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, a făcut o ajustare a cheltuielilor. A redus cu circa 50% numărul angajaţilor din instituţia pe care o conduce, precum şi la nivelul instituţiilor subordonate consiliului judeţean. Emil Boc nu a făcut acelaşi lucru la Primăria Cluj. Nu au urmat exemplul lui Ilie Bolojan nici ceilalţi preşedinţi de consilii judeţene, din PNL sau din PSD.
Ce demonstrează acest lucru? Că o restructurare primară a aparatului bugetar depinde de şefii instituţiilor publice. Nu populaţia se opune restructurărilor, ci instituţiile. Vorbim aici de privilegii. Aberanta legislaţie adoptată de parlamentele care s-au perindat din 1990 până acum, ordonanţele de urgenţă cu tentă politică, ordinele de ministru, au creat un stat strâmb, ineficient, împedicat ca un om care aleargă cu picioarele într-un sac.
Multă lume va fi observat că se anunţă şedinţe furtunoase, la nivelul partidelor aflate la guvernare, se anunţă întâlniri ale liderilor coaliţiei de guvernare care exact în şedinţa respectivă vor decide luarea unor măsuri cum nu s-au mai văzut. Urmează un fâs. Rareori în istorie s-au întâlnit în aceeaşi formulă personaje atât de pasive, de politicieni lipsiţi de energie, ca în cazul actualului triumvirat al puterii Iohannis-Ciucă- Ciolacu. Poţi să tai lemne pe ei. Se uită cu mai multă teamă la reacţiile sindicatelor decât la realitatea cifrelor.
Mai fac o greşeală: nu tratează separat angajaţii din sistemul de Educaţie şi Sănătate, ordine publică, apărare, alte domenii-cheie, cu angajaţii din administraţie, primării, consilii judeţene, agenţii guvernamentale, alte instituţii despre care abia dacă se ştie că există.
Ce decizii s-au adoptat ieri, 24 aprilie, la întâlnirea liderilor coaliţiei de guvernare? Nu altele decât cele care se încadrează în limitele înguste ale jumătăţilor de măsură.
Fii primul care comentează