Asculta acest articolUngaria intră din nou în atenția comunității europene printr-un chestionar care cuprinde întrebări oarecum incomode la politica UE față de fenomenul migrației.
Premierul Viktor Orban, considerat un lider autoritar, cu tendințe de apropiere de Rusia, nu și-a ascuns intenția de a refuza cota de refugiați stabilită de UE.
Prin atitudinea ostilă față de capitalul străin, față de multinaționale, și-a câștigat o faimă de “naționalist” în plan extern, dar în același timp apreciat pentru fermitate, pentru “patriotismul” său local exprimat fără rezerve. Românii îl dau drept exemplu în anumite privințe, dar îl și critică pentru “expedițiile” sale în Transilvania, mai cu seamă în timpul campaniilor electorale.
Viktor Orban nu s-a sfiit să se declare un susținător al candidatului Donald Trump. Chiar se vorbea că dorea să organizeze o întâlnire Trump-Putin la Budapesta. Pe scurt, Ungaria este pregătită să stea la masă cu cei mari, eventual să și participe la facerea jocurilor politice la cel mai înalt nivel.
Lansarea chestionarelor la nivel de țară în apropierea datei activării Brexit-ului prilejuiește o dezbatere pe tema intenției Ungariei de a ieși din Uniunea Europeană, după precedentul Marii Britanii. Poate fi și mult zgomot pentru nimic.
Sau pur și simplu o presiune pusă pe Bruxelles. Lucrurile sunt la început, iar consecințele nu pot fi atât de grave ca în cazul Brexit-ului. Totuși, nu sunt de neglijat. Ungaria, prin premierul Viktor Orban, face o politică, dacă nu periculoasă, cel puțin îngrijorătoare în zonă.
România i-ar putea urma exemplul? Deja se simte o presiune a opiniei publice față de politica obedientă a Bucureștiului față de UE. Președintele Iohannis nu se face auzit la reuniunile europene ca o voce distinctă și originală.
PSD a avut o tentativă de a stopa sau de a controla multinaționalele. Se poate spune că încercarea de a obliga marile supermarketuri de a vinde produse românești a eșuat.
Multinaționalele au fost în centrul unei dezbateri privind amestecul acestora în susținerea protestelor de stradă. Prin programul său, PSD intenționa să oprească exportul de capital, dar să pună firmele străine pe picior de egalitate cu cele autohtone.
În orice caz, și în România există un curent anti-UE, dar nu se manifestă la nivel oficial. Nimeni nu îndrăznește să pună la îndoială birocrația din structurile UE, modul în care sunt tratate țările mici, ultimele intrate.
Budapesta își riscă imaginea, dar are curajul să spună lucrurilor pe nume, mai tranșant, mai aplicat pe realitate. Bucureștiul se învăluie într-un halou de tăcere, deși nemulțumirea mocnește pe toate palierele.
La un moment dat și în România își va face apariția un lider politic exponent al euroscepticismului. El nu va avea altă variantă mai directă decât urmarea unui model precum premierul Viktor Orban. Pasul de la “patriotism” la “naționalism” este deseori foarte mic.
Depinde de modul în care sunt percepute în primul rând declarațiile politice. Acțiunile propriu-zise sunt mai greu de surprins, ele urmând o cale ocultă, greu de depistat.
Asociațiile, partidele naționaliste se nasc simetric, de o parte și de alta. Dacă se admite că premierul Viktor Orban încurajează mișcările xenofobe, extremiste, în mod obligatoriu iau ființă mișcări similare de partea cealaltă, în cazul nostru în tabăra românismului.
Ne îndreptăm spre o astfel de perioadă? Întinde liderul de la Budapesta prea mult coarda? Se pregătește terenul unei mișcări naționaliste în România? Sunt întrebări care îngrijorează din ce în ce mai mult nu doar mediul politic, ci și cel social, cetățenesc.
