Asculta acest articolÎn politică funcționează și zicala “Cine ridică sabia, de sabie va pieri”, dar și ” Capul plecat, sabia nu-l taie”. Doar că ele se aplică în etape diferite și în funcție de caracterul omului. Dar ce zicală nu este aplicabilă în politică? Nu merge “mielul blând suge de la două oi”? Cum ar veni, de la două partide. Sau de la două grupări din același partid.
Politica ține doar o vreme pasul cu proverbele și zicătorile născocite de popor, apoi se complică, devine tot mai mult o artă a imposibilului. Momentul în care se face trecerea de la arta posibilului la arta imposibilului marchează începutul eșecului. De exemplu președintele Iohannis și-a propus o Românie “a lucrului bine făcut”. Se vede și din cosmos că nu a reușit. Liviu Dragnea și-a propus să devină omul numărul unu din România. De fapt, nici nu știm ce și-a propus Liviu Dragnea. Vedem doar că nu-i reușește nimic fără scandal.
Nu doar oamenii sunt piesele slabe în angrenajul acesta social-politic și economic. Societatea funcționează după reguli pe care le aplică instituțiile. Parlamentul are datoria să facă legi și le tot face fără oprire. Ca și cum cele făcute nu sunt bune, le devalorizează și trebuie modificate la infinit. Mai mult, populația le reproșează că nu fac destule legi. Guvernul le mai sare în ajutor cu ordonanțele de urgență.
În acest fel se intră într-o spirală a fabricării de legi fără sfârșit. Iată că în aceste zile partidul de guvernământ îi reproșează ministrului de justiție că nu a modificat destul și este pe punctul de a-l demite.
Tudorel Toader întruchipează funcționarul sau tehnicianul care crede că dacă nu este înscris într-un partid nu face politică. Punând în față legea, procedurile, regulile, Tudorel Toader a ajuns indezirabil în PSD. Partidul a avut o agendă, iar ministrul alta. Partidul aștepta să fie rezolvate niște probleme concrete, din care se detașează revocarea șefei DNA și a procurorului general, precum și modificarea unor legi prin care să se absolve de păcate anumite persoane.
De fapt dacă merge în trecut, alte partide au avut același gen de așteptări de la alți miniștri și șefi de instituții care au creat problemele pe care le au acum anumiți politicieni din PSD.
Să nu ne imaginăm că alții au fost mai bine intenționați ca ăștia care conduc azi. De pildă de la instituția numită DNA se așteaptă ca an de an să tot crească procentul de dosare ca și când corupția ar tot crește în progresie geometrică. Este la fel ca și cum într-un câmp țăranul ar tot scoate buruienile, dar acestea ar crește necontenit pentru că sunt programate să crească la loc.
Astfel s-a ajuns la un număr uriaș de dosare, printre care se află și cele ale liderului PSD. Ministrului Toader i s-a cerut să rezolve această problemă. Nu a reușit. Nu are cum reuși.
Așa se face că din unul dintre cei mai huliți miniștri de către opoziție, Tudorel Toader ajunge să fie apărat de aceeași opoziție care îl critica.
Dacă nu va fi remaniat, va redeveni ținta opoziției, incluzând aici și protestatarii. Strada nu poate fi ignorată. Rolul ei este să trezească alegătorii, să mobilizeze electoratul de dreapta.
Din orice direcție ar privi activitatea partidelor, zi de zi se demonstrează că politica este arta imposibilului, mai precis a cererilor imposibile. Iohannis cere PSD-ului să plece de la guvernare. Așa, pur și simplu. Iată un exemplu. PSD îi cere președintelui să promulge tot ce-i trimite, iată alt lucru imposibil.
