Pogorârea Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile)

Asculta acest articol

Ioan 7, 37-53; 8, 12

În ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus nu fusese încă preaslăvit. Deci, mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminţia lui David şi din cetatea Betleem, de unde era David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni nu a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, iar aceia le-au zis: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăşi a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

„Praznicul cel după praz­nice şi cel mai de pe urmă să-l prăz­nuim noi, cre­din­cioşii, în chip luminat; a­ceas­ta este Cincizecimea, pli­ni­rea făgăduinţei şi a sorocului. Că în aceasta focul Mân­gâ­ie­to­ru­lui s-a pogorât pe pământ în chip de limbi şi a luminat pe u­ce­nici, făcându-i teologi, cu­nos­că­tori ai tainelor cereşti.“ Cu a­ceas­tă stihiră care adună cele mai tainice înţelesuri ale praz­ni­cului se deschide slujba U­tre­niei Cincizecimii, chemând pe dreptmăritori la prăznuire.

Evenimentul Pogorârii Du­hu­­lui Sfânt, istorisit de Sfântul A­­postol Luca în cartea Faptele A­postolilor capitolul 2, verse­te­le 1-11, constituie împlinirea i­co­no­mică a sfatului veşnic al Prea­sfin­tei Treimi, vestit prin pro­fe­ţii Legii Vechi. Această fă­gă­du­in­ţă a fost reînnoită de Mân­tui­to­rul Hristos Sfinţilor A­postoli în ajunul Sfintelor şi Mân­tui­toa­re­lor Sale Patimi, ca mân­gâiere şi întărire pentru ce­le ce aveau să urmeze, dar şi ca vestire a îm­păr­tăşirii unor da­ruri şi puteri ca­re aveau să-i fa­că destoinici pe Apostoli ca să pro­povăduiască cu putere şi e­fi­cient Evanghelia în toată lu­mea. Acest nou Pa­ra­clet, Mân­gâ­ietor este Duhul Sfânt. Pre­zen­ţa Acestuia a fost a­nunţată mai înainte la Buna Ves­tire şi la Botezul Domnului. De ase­me­nea, în diferite situaţii Mân­­tu­itorul Hristos a vorbit despre Mân­gâietorul. Pericopa e­van­­­ghe­­lică citită la Sfânta Li­tur­­ghie consemnează o astfel de ves­tire: „Dacă însetează cineva să vină la Mine şi să bea. Cel ce cre­­de în Mine, precum a zis Scrip­­tura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar a­ceas­­ta a zis-o despre Duhul pe ca­­re aveau să Îl primească cei ce cred în El. Căci încă nu era dat Duhul pentru că Iisus nu fu­sese preaslăvit“ (Ioan 7, 37; 40). În ma­rea cuvântare de des­păr­ţire, con­semnată de Sfântul E­van­ghe­list Ioan, Domnul în­no­i­eşte a­ceste făgăduinţe: „Nu vă voi lă­sa orfani, voi veni la voi“ (Ioan 14, 18), „Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veac“ (Ioan 14, 16), „Iar Mân­gâ­ie­torul, Duhul Sfânt pe care Îl va trimite Tatăl în nu­me­­le Meu, Acela vă va învăţa toa­­te şi vă va aduce aminte de toa­te ce­le ce v-am spus Eu“ (Ioan 14, 26), „Iar când va veni Mân­gâ­­ie­to­rul pe care Eu îl voi trimi­te vo­uă de la Tatăl, Duhul Ade­vă­­ru­lui care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mi­ne“ (Ioan 15, 26).

Principalele idei sunt fă­gă­du­in­ţa trimiterii Sfântului Duh; ro­lul consolator al Aces­tu­ia; lucra­rea Lui învăţătorească şi măr­tu­ri­sitoare-misionară; că mo­dul pre­zenţei Sale va fi deo­se­bit de cel anterior Rusaliilor şi că Du­hul va rămâne cu A­pos­to­lii în veac, după cum şi Fiul ră­mâne în veac. Aceste vestiri cir­cum­scriu lucrarea iconomică a Sfin­tei Treimi în Biserică în li­nie în­vă­ţătorească-misionară şi sacramental-liturgică până la sfâr­şi­tul veacurilor. În­făp­tu­i­rea se fa­ce prin bunăvoinţa Ta­tălui şi cu îm­preuna-lucrare a Fiului şi a Sfân­tului Duh, a­ră­tând Biserica vie şi ade­vă­ra­tă drept una, sfân­tă, apostolică şi sobornicească.