Image 1
Image 2

Poetul, prozatorul şi traducătorul Salah Mahdi a fost comemorat de Liga Pensionarilor Unirea

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Participare numeroasă la comemorarea lui Salah Mahdi
Participare numeroasă la comemorarea lui Salah Mahdi

 

Marţi, 30 iunie, la un bine cunoscut local din Satu Mare, Liga Pensionarilor Unirea, condusă de Mircea Marian, a organizat o manifestare comemorativă în memoria poetului şi prozatorului arab de limbă română Salah Mahdi. Alături de membri ai ligii menţionate mai sus, la momentul comemorativ au participat şi scriitori sătmăreni care l-au cunoscut pe Salah Mahdi, cel care a reprezentat o pată de culoare în literatura şi peisajul sătmărean, respectiv negreştean.

Această manifestară a fost deschisă de omul de cultură, prozatorul şi realizatorul de televiziune Voicu D. Rusu ale lui Salah Mahdi. Au fost prezentate asistenţei câteva repere biografice, fiind subliniat faptul că cel comemorat s-a născut în urmă cu 60 de ani în Bagdad – Irak, iar din anul 1975, a devenit student al Facultăţii de Drept din Cluj Napoca. Încă în vremea studenţiei, a cunoscut o tânără sătmăreancă studentă la litere, care i-a devenit soţie. Rodul dragostei lor a fost un băiat. Ca urmare a acestui mariaj, Salah Mahdi poetul, traducătorul şi prozatorul despre care s-a vorbit, prin anii 80 s-a stabilit în Satu Mare.

Mai multe citiţi în ediţia tipărită de miercuri, 1 iulie, disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUSDECEMBRIE 1936

Inaugurarea primului Muzeu Etnografic la Satu Mare

Primarul Augustin Ferențiu realizează visul înființării unui muzeu etnografic în orașul Satu Mare, aducând astfel la viață arta populară autentică. Expoziția din cele două săli mari cuprindea o varietate de obiecte precum industria casnică, olăritul, unelte agricole și cărți vechi, oferind astfel publicului o incursiune în creațiile spiritului popular.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now