Image 1
Image 2

Poesis, vârf de lance în sărbătorirea Centenarului

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Poesis a câştigat un proiect la Ministerul Culturii dedicat Centenarului la nivel naţional

Proiectele dedicate Centenarului României se află pe ultima sută de metri. Manifestările se derulează în toată ţara, cu mai multă ardoare în Transilvania, ceva mai domol în restul ţării.

Satu Mare nu s-a remarcat, cel puţin până acum, ca un judeţ foarte implicat în sărbătorirea Centenarului. Este de înţeles având în vedere conducerea Consiliul Judeţean, dar şi a primăriei reşedinţă de judeţ. Cu toate acestea UDMR nu refuză cu totul Centenarul.

Românii, în acest colţ de ţară, se simt defavorizaţi de soartă. Au simţit că anul 2018 va fi altfel pentru ei decât în restul ţării. O seamă de oameni de afaceri, mai sensibili la capitolul patriotism local, au avut iniţiativa de a organiza nişte mamnifestări pe cont  propriu. Câteva ONG-uri au aplicat nişte proiecte finanţate prin Consiliul Judeţean. Trebuie spus că aceste proiecte sunt obligatorii şi impuse de la nivel guvernamental. 

Ce va ieşi la final rămâne de văzut. O parte din asociaţiile civice nu au înţeles ce înseamnă sărbătoarea Centenarului. Foarte puţini ştiu cum a fost marcată Sărbătoarea Mileniului, la sfârşitul secolului 19. Şi mai puţini ştiu ce va însemna pentru viitor acest Centenar.

În acest conetx destul de ambiguu, Centru Multicultural Poesis a câştigat un proiect finanţat de Ministerul Culturii. Din câte ştim, este singura organizaţie civică din judeţul Satu Mare care câştigă un asemenea proiect derulat la nivel naţional şi chiar internaţional.

Numit “Centenarul şi judeţele de graniţă” proiectul Poesis se va derula în Timişoara, Arad, Bihor, Maramureş şi, evident Satu Mare. Totodată în cadrul aceluiaşi proiect se vor organiza manifestări în Bucureşti, Alba Iulia, localităţi cu rezonanţă precum Şişeşti, Băseşti, Bădăcin, dar şi în teritoriul rupt din trupul ţării, în Republica Moldova. Printre colaboratori, pe lângă mari personalităţi culturale, scriitori, istorici, oameni de cultură recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional,  se află asociaţii din întrega ţară, incusiv din Bucureşti şi Republica Moldova. De asemenea se află şi o asociaţie maghiară. dovadă că noi înţelegem că ne aflăm într-o situaţie specială faţă de alte adociaţii din România.

De asemenea, alături de manifestările proprii, Centrul Multicultural Poesis a dezvoltat colaborări cu alte asociaţii culturale care derulează manifestări dedicate Centenarului.

Primele manifestări pentru această lună vor avea loc începând din 19 septembrie până în 30 septembrie.

Vom reveni cu amănunte, nu înainte de a invita oamenii de cultură, asociaţiile civice din judeţul Satu Mare, alte categorii de cetăţeni, oameni de afaceri, să se ralieze acestui proiect amplu, fără precedent în judeţul nostru.

   

9 comentarii

  1. “Si ce daca suntem o minoritate noi nu la fel platim taxe si impozite ca majoritatea ?, noi de ce nu putem beneficia de drepturi egale cu majoritatea ?”
    De acord, sa existe numai CETATENI ROMANI si sa nu mai existe notiunea de majoritate si minoritate, vezi multe alte tari civilizate: SUA, Marea Britanie, Franta, Grecia.

  2. Lauda-te gură, ca-i mânca untura! Nu va mai crede nimeni IZ! Nu auziți cum parale sandramaua? Încet, se va vedea care este cancerul Satmarului! A fost l9calizat pe strada Mircea cel Bătrân! Dată viitoare vom spune exact la ce număr si vom povesti ceva din istoricul acestei cumplite boli!

  3. In noiembrie PCM si UDMR organizează un miting pentru respectarea Proclamaţiei de la Alba Iulia facuta de voi romanii pt. nationalitatile conlocuitoare pe care in mod firesc ar trebui sa le respectati si sa le aplicati. Este indreptat impotriva sovinilor, nemernicilor si imbecililor care nu vor sa-l recunoasca. Este o rusine nationala ca nici la 100 de ani nu ati reusit sa-l implementati in Constitutie cele cuprinse in Proclamatie macar in Transilvania !. Rezultatul unor asemenea articole scrise de autori necunoscuti (I.Z) , nechibzuiti sau clatiti la cap ca si in cazul de fata conduc la profanarea unor statui nevinovate ca al lui Széchenyi István din noaptea inspre Miercuri despre care I.Z nu prea vrea sa ia cunostinta cu toate ca evenimentul de trista amintire si rusinoasa totodata a aparut publicat si in Tinutul Secuiesc si cu siguranta si peste hotare. Ca urmare, lumea incepe sa va cunoasca iar faptul ca “…aici e Rom. ” se vede daca ne uitam in jurul nostru ca asa ca aici ( mizerie, saracie, jaf, etc) nicaieri in lume nu este cel putin in tarile civilizate. Aici a ajuns Transilvania in ultimii 100 de ani , aveti ce sa sarbatoriti….. Si ce daca suntem o minoritate noi nu la fel platim taxe si impozite ca majoritatea ?, noi de ce nu putem beneficia de drepturi egale cu majoritatea ?, de ce suntem supusi discriminarii, pt. ca suntem mai altfel ( mentalitate,cultura , limba, traditie) decat voi ?….Si mai vreti sa sarbatorim Centenarul discriminarii noastre alaturi de voi ?……Nu ne consideram slugile voastre ca sa ne dispuneti si sa ne obligati !. Respectul trebe meritat si nu impus ca se transforma in ura de care nu cred ca cineva are nevoie. !. ( Vad ca administratorul mi-a ciuntit un pic comentariul anterior. Mai bine ciuntea pe cel care a scris articolul care invinovatea/acuza/calomnia in mod nedrept UDMRaiul ).

  4. Articolul are iz de sovin si indreptat impotriva UDMRaiului,
    UDMRaiul nu refuza deloc Centenarul vostru numai ca maghiarii nu au ce sarbatori cu aceasta ocazie deoarece nu au primit ceea ce le-ati promis in Rezolutia de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 !. La conducerea judetului si orasului sunt si romani in CL si CJ unde se iau decizii !, la fel si Prefectul este roman !. In ce si unde s-a opus UDMRaiul ?, nu va lasa sa organizati ?, pai ce-ati vrea ca UDMRaiul sa va organizeze Centenarul pe modelul Ungariei ?. Maghiarii cu alta mentalitate si cultura decat cea a voastra ar trebui sa stie de ce aveti voi nevoie ca sa sarbatoriti ca la urma sa-i faceti si tapi ispasitori daca nu va fi pe placul vostru al tututror ?.Pt. faptul ca nu sunteti capabili de nimica nici macar de organizarea unui Centenar de-al vostru asa cum trebe nu aruncati vina in carca UDMRaiului si implicit al maghiarimii !!!. E treaba voastra si nu al maghiarimii !!!. Sau asteptati fonduri si idei de la Budapesta ca dinainte de 1920 ?. Rusine !!!.

Lasă un răspuns

Connect with

HOTĂRÂRE DE GUVERN

Ordonanța cu comasarea alegerilor, adoptată

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că în şedinţa extraordinară de vineri, 8 martie, a Executivului a fost adoptată ordonanţa de urgenţă care declanşează procesul de organizare simultană a alegerilor locale şi pentru Parlamentul European, în data de 9 iunie.