Image 1
Image 2

PNL, USR și PMP au un candidat propriu la șefia AEP

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Opoziţia a convenit să îl susţină pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente pe Marian Muhuleţ, în prezent vicepreşedinte al instituţiei. Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, pentru News.ro, că a fost mandatată de Biroul Executiv al partidului să poarte discuţii cu USR şi PMP, care au fost de acord să îl susţină împreună pe Muhuleţ, “un foarte bun profesionist, imparţial şi care cunoaşte legislaţia foarte bine”.

“Ar fi o soluţie excelentă în fruntea acestei instituţii care gestionează şi validează întreg procesul electoral”, a declarat Turcan pentru News.ro.

Ea a precizat că important în acest moment este ca propunerea opoziţiei să ajungă în plen.

“Avem semnale că, indiferent de prevederile legale care nu dau comisiilor reunite de specialitate un rol de selecţie, PSD şi ALDE intenţionează ca în plenul comun să ajungă doar propunerea lor. E foarte important ca audierile în comisiile reunite să se desfăşoare corect, să nu se încalce iarăşi legea şi să nu se substituie plenului, care pentru funcţia de preşedinte al AEP ia decizia cu jumătate plus unul din numărul total al parlamentarilor”, a subliniat prim-vicepreşedintele PNL.

Şi Marian Muhuleţ a confirmat că se va prezenta la audierile din comisiile juridice reunite ale Parlamentului, fiind susţinut de PNL, USR şi PMP pentru funcţia de preşedinte al AEP.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

LOCALE

În 2024, Cluj-Napoca are un buget record.

Emil Boc a prezentat cele mai importante proiecte de dezvoltare a municipiului pentru 2024. Primarul a precizat că meritul pentru cel mai mare buget din istoria orașului este al clujenilor și a administrației locale care a fost capabilă să atragă fonduri europene, pentru că ”înainte de a împărți, trebuie să produci”.