Image 1
Image 2

PNL s-a săturat de independența guvernului Cioloș

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Greu de înțeles de ce premierul Cioloș nu a vizitat zonele lovite de inundații. Trecea drept un om simplu, fără ifose, lipsit de orice urmă de aroganță. De câteva săptămâni în diverse locuri din țară oamenii se confruntă cu furia apelor. Au fost inundate sute de gospodării, zeci de case au fost luate de ape. În tot acest timp, guvernul nu a făcut nici cel mai mic gest.

Nu s-a organizat o celulă de criză, după cum era obiceiul.

  Pe motiv că Victor Ponta în timpul unei vizite într-o zonă inundată a fost pus într-o barcă trasă pe câțiva centimetri de apă, premierul Cioloș, de teama ridicolului, a renunțat la orice vizită.

Mai mult, a plecat câteva zile la mare, odihnindu-se în fosta locație a lui Nicolae Ceaușescu de la Neptun. În sfârșit, marți dimineață guvernul a luat în discuție situația din țară. Prea târziu. Tehnocrații au arătat că nu prea le pasă ce se întâmplă prin țară. Peste câteva luni își fac bagajele și își reiau viața de dinainte.

Dacă la putere era un guvern politic, miniștri în frunte cu premier își luau cizmele de cauciuc și mergeau în mijlocul sinistraților.  Premierul Tăriceanu, președintele Băsescu, fostul prim ministru Mihai Răzvan Ungureanu, chiar Adrian Năstase, nu au ezitat să meargă în zone inundate sau înzăpezite.

Este drept că au apărut și situații hilare. Tăriceanu i-a spus unei femei că dacă nu-i convine unde a fost cazată să plece la hotel. Ungureanu s-a răstit la oamenii care stăteau la crâșmă în timp ce militarii dădeau zăpada din fața porților. Băsescu s-a certat cu o doamnă profesoară și le-a reproșat oamenilor că sunt leneși și nu-și repară casele distruse de ape.

Dar important este că au ieșit din birouri și au mers pe teren. Oamenii așteaptă o față oficială care să-i îmbărbăteze. Era de așteptat un gest de respect și de solidaritate și din partea președintelui Klaus Iohannis.  Așa cum doamnei Iohannis îi place să-l însoțească în vizitele externe, ar fi fost frumos din partea primei doamne să-și urmeze soțul într-o zonă calamitată. Nu au servit o porție de noroi pe cizme. Păcat. Au ratat o bună ocazie de a-și mări popularitatea.

Guvernul are alte preocupări. Rezultatele nemulțumitoare obținute de PNL la alegerile locale se răsfrâng asupra guvernului. Liberalii consideră că lipsa de performanță a guvernului de tehnocrați se răsfrânge negativ asupra partidului care susține cabinetul Cioloș. Probabil că și ședința de marți a guvernului s-a ținut tot sub presiunea PNL.

Partidul condus de Blaga și Gorghiu are la dispoziție doar câteva luni ca să demonstreze că merită votat. Dacă în toamnă se repetă istoria de la locale, Iohannis va fi obligat să guverneze cu PSD. Sigur, și prezența în zonele sinistrate este importantă, dar nu suficientă. PNL trebuie să recurgă la alte soluții, de ordin politic.

Ieri scena politică a fost zguduită de o știre bombă. UNPR, partidul aliat al PSD, se pare că va fuziona cu PNL. Nu se știe dacă noua orientare a UNPR este legată de plecarea lui Gabriel Oprea de la conducerea partidului și venirea lui Valeriu Steriu.

UNPR este partidul care a racolat cei mai mulți parlamentari. Mai ales din fostul partid al lui Dan Diaconescu. Oricât ar fi de darnic PSD, la toamnă nu poate oferi foarte multe locuri eligibile oamenilor de la UNPR. Există riscul ca, odată ajunși în parlament, cei de la UNPR să treacă în tabăra PNL. După fuziunea cu PNL riscul există, doar că își schimbă sensul. Partidele mici, numite și partide balamale, au exact menirea de a închide sau a deschide ușile spre unul dintre partidele mari.

PNL într-adevăr începe în forță campania electorală. Luptă pe toate fronturile. Forțează realizarea unor majorități în consiliile locale, își anunță intenția de a înghiți prin fuziune fostul partid al lui Gabriel Oprea și nu în ultimul rând începe să-i ceară socoteală guvernului, parcă sătul de independența pe care o tot flutură premierul Cioloș. Probabil că asistăm la ultimele zile de “independență” a tehnocraților. PNL pur și simplu s-a săturat de independența guvernului Cioloș.

Sigla Informatia Zilei

Opoziţia extra-parlamentară

Asculta acest articol Multe dintre partidele aflate acum înafara parlamentului au fost cândva formaţiuni politice mari. Dacă nu au fost