Asculta acest articolNimeni nu se îndoieşte că PNL se află încă în criză. Alegerile pentru preşedinţia celei mai mari organizaţii au trecut ca şi neobservate. La Bucureşti PNL este un partid de 12%. Are scorul unui partid mic. Un procent atât de mic nu obţinea nici PDL, nici PNL când erau separate.
Bătălia internă nu a fost cine ştie ce. A candidat o singură persoană. Vechiul preşedinte interimar Cristian Buşoi nu a avut contracandidat. Algerile, cum era de aşteptat, s-au făcut cu ochii la trecut, la scorul obţinut la alegerile locale şi parlamentare din 2016.
PNL este un partid care a dezamăgit şi dezamăgeşte în continuare cel mai mare număr de cetăţeni. S-a ajuns atât de jos cu logica alegerilor încât i se reproşează PSD că în realitate nu a obţinut 46 de procente, acestea trebuind raportate la numărul de alegători. Aşadar PSD ar fi obţinut doar vreo 20-25% din voturi. Mergând pe aceaşi logică PNL nu a obţinut nici măcar 5%, adică nu a trecut pragul electoral. Asemenea calcule nu sunt funcţionale şi nu ajută nimănui.
PNL, ca partid de dreapta, are îndreptăţirea să obţină unde va între 30 şi 40%. Cum candidatul dreptei câştigă alegerile prezidenţiale întotdeauna – excepţie a făcut doar Ion Iliescu – înseamnă că electoratul de dreapta în România este peste cel de stânga. Prin urmare, nu la electorat trebuie căutată hiba, ci la partid, la PNL, respectiv la partidele care se pretind de dreapta.
PNL se află în doliu prelungit nu numai la Bucureşti, ci şi în foarte multe judeţe. Lentoarea cu care se mişcă pe scena politică, lipsa de idei, preocuparea minimă pentru problematica majoră, din ţară şi străinătate, inapetenţa pentru realitatea din jur, recursul la slogane vechi, găunoase, retorica învechită împrumutată de la vechiul PDL, fac din PNL un partid greu digerabil chiar şi de către susţinătorii săi. Pe cine mai interesează tezele pe care le susţine PNL? Mai are teze pe care să le susţină din convingere? Acest partid în care şi-a pus speranţele cei care l-au votat pe Klaus Iohannis caută cu disperare o ieşire la lumină. Noul preşedinte spune că partidul trebuie să iasă în stradă, printre oameni. Se amăgeşte că oamenii care au protestat împotriva Ordonţei 13 fac parte din electoratul său. PNL face greşeala de a pune semnul egal între el şi preşedintele Iohannis. Există, într-adevăr un parteneriat cu preşedintele, însă acesta funcţionează strict în perioada alegerilor prezidenţiale. Şi este doar în favoarea preşedintelui.
Cum şi-a putea reveni “marele PNL”? Alegerile fiind departe, partidul are nevoie de un eveniment major care să tulbure scena politică şi să provoace un cutremur în PSD. Preşedintele ales al organizaţiei bucureştiene declara că a trecut vremea liderilor providenţiali. Dacă el nu se simte un lider providenţial nu înseamnă că nu se mai poartă personalităţile. Orice partid are nevoie de o locomotivă. Bun, rău, controversat şi condamnat, Liviu Dragnea a jucat în campanie rolul unei locomotive. PSD s-a folosit şi de Victor Ponta, de realizările guvernului condus de el. Tăriceanu este clar că trage după el ALDE. Ce să mai vorbim de PMP care fără Traian Băsescu ar cădea la 1-2%. USR, este adevărat, nu are lider, şi asta se vede. Prin urmare PNL are nevoie de un personaj providenţial. L-au refuzat sistematic pe Dacian Cioloş. Refuză să recurgă la Crin Antonescu. Preşedintele Iohannis nu găseşte o modalitate să ajute partidul fără să fie acuzat că nu respectă echidistanţa faţă de toate formaţiunile politice.
PNL nu se află într-o situaţie mai bună decât era anul trecut. Algerile interne nu au reuşit să se transforme într-un spectacol care să atragă atenţia asupra unor personalităţi aflate într-o competiţie colegială, dar reală. Păcat. Atâta vreme cât în PNL nu se întâmplă nimic demn de remarcat, nu se întrevede nicio alternativă la guvernarea PSD. Din această cauză este posibil ca PSD să mai crească.
