Image 1
Image 2

PNL a atacat la CCR proiectul de lege care modifică Legea referendumului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Senatorul PNL Iulia Scântei a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că grupul parlamentar PNL din Senat, căruia i s-au raliat şi 13 senatori USR, au înaintat la CCR o sesizare privind proiectul de lege care modifică Legea referendumului.

 

„Prin acest demers, PNL nu blochează organizarea niciunui referendum la nivel naţional. PNL nu a contestat Legea 3/2000 în forma actuală, care permite organizarea oricărui referendum, ci am contestat legea de modificare a acestei legi prin care Parlamentul, CCR şi preşedintele au fost eliminaţi din procedura legală şi constituţională prevăzută anterior cu privire la stabilirea obiectului şi datei de organizare a referendumului”, a spus senatorul PNL Iulia Scântei.

 

Ea a precizat că PNL a contestat prevederile nou introduse de majoritatea PSD-ALDE la Legea referendumului, întrucât consideră că acestea încalcă Legea fundanetală şi compromit şansele organizării oricărui referendum, inclusiv a referendumului pentru revizuirea Constituţiei.

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat marţi că parlamentarii liberali vor ataca la CCR modificările aduse legii referendumului, despre care a spus că are ca singur obiectiv să reducă pe cât posibil atribuţiile preşedintelui.

 

”Din neant a apărut un proiect de lege de modificare a Legii referendumului care a trecut de Parlament, de Camera Deputaţilor, în decurs de două zile, cred, sau trei zile. Face parte din categoria proiectelor legislative susţinute de cooperativa vechililor roşii care urmăreşte acelaşi scop: să reducă pe cât posibil atribuţiile preşedintelui. Practic, prin modificarea la Legea referendumului se prevede că proiectul de lege de modificare a Constituţiei prin care se modifică Constituţia nu îşi mai urmează parcursul obişnuit şi după avizul CCR Guvernul hotărăşte organizarea referendumului”, a declarat Ludovic Orban.

”Or, nouă ni se pare că există chiar o pronunţare a CCR privitoare la organizarea referendumului care spune că intervalul orar de organizare a referendumului nu poate fi stabilit de către Guvern, ci trebuie stabilit prin lege. Cred că orice încercare de confiscare a unui astfel de referendum este imorală şi s-ar putea întoarce împotriva celor care încearcă să confişte politic acest referendum”, a mai spus Orban.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with