Image 1
Image 2

Plutaşii de pe Pro România

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Mult aşteptatul partid a lui Victor Ponta s-a lansat la apă. Nu este cât nava comercială pe care o conducea Traian Băsescu pe când era căpitan de cursă lungă. Este cam cât bărcuţa pe care o trăgeau spre apă doi bodigarzi la inundaţiile din vremea când era prim ministru, undeva prin Teleorman.

O nouă formaţiune politică, un nou partid, se construieşte şi se lansează greu. Au trecut vremurile bune când parlamentarii erau dispuşi să renunţe la vaporul mare pentru o bărcuţă de salvare.

Călin Popescu Tăriceanu a dezlipit o bucată din PNL şi a lipit-o direct la guvernare. Elena Udrea şi oamenii lui Băsescu au rupt o bucată din PDL şi au transformat-o în partid cu resurse imense. UNPR a ieşit din combinaţia cu PSD, pentru ca apoi să dispară prin fuziune. S-au salvat câţiva membri de bază, partidul a dispărut. Din PC, după fuziunea cu ALDE, au rămas activi politic o mână de oameni, printre ei şi Daniel Constantin.

Carieera politică a lui Victor Ponta nu se compară cu a celorlalţi politicieni migratori. A crescut şi s-a format în PSD, avându-i ca naşi de botez şi cununie pe Ion Iliescu şi Adrian Năstase. A ocupat demnităţi atât de înalte la o vârstă atât de fragedă încât se minuna şi el cât este de tânăr şi cât de sus a ajuns. A fost copilul-minune al social democraţilor, modelul tânărului politician de stânga asupra căruia nu puteau plana bănuieli că a colaborat cu Securitatea sau că provenea din fostul partid comunist. Revoluţia din 1989 l-a prins prea tânăr. Altfel, cine ştie, devenea preşedintele UTC.

Mulţi dintre politicienii de după ’89 ar fi făcut carieră frumoasă în comunism. Pentru băieţii descurcăreţi nu există limite ideologice. Se îndreaptă din instinct spre masa cea mai încărcată de bunătăţi.

Noua platformă politică pe care s-au aşezat Victor Ponta şi Daniel Constantin, urmaţi de o mână de fideli, seamănă mai degrabă cu o plută de pe Bistriţa de pe care plutaşii-şefi Ponta şi Constantin îndreptând-o ameninţător spre PSD şi ALDE încearcă să-i dea jos pe Dragnea şi Tăriceanu. Se va fi îndreptat PSD şi ALDE, prin măsurile lipsite de logică economică, spre dezastru, dar parlamentarilor din cele două partide nu le pasă. Au învăţat că nu se mai poate lansa o nouă formaţiune politică fără muncă foarte multă şi fără resurse uriaşe. Şansele de reuşită sunt minime. Prin urmare nu riscă. Nu dau pasărea din mână pentru cioara de pe gard.

Şi totuşi, acţiunea lui Ponta şi Constantin poate avea un efect politic pe termen scurt şi mediu. Pe măsură ce se va înrăutăţi situaţia socială şi economică, PSD şi ALDE vor avea de făcut faţă unei crize financiare tot mai evidente. Ca fost premier Ponta pretinde că ştie citi cifrele. Dacă în 2017 s-a încasat la buget cu un miliard de lei mai puţin decât în aceeaşi perioadă din timpul guvernului Cioloş şi s-a cheltuit cu 16 miliarde mai mult, ce rezultă de aici? Ce concluzie optimistă mai poţi să tragi?

Partidele mici în general profită de crize pentru a putea juca un rol în jocul dintre majoritate şi minoritate în parlament. Scopul declarat al noii formaţiuni, botezată foarte patriotic PRO ROMÂNIA, este să-l debarce pe Liviu Dragnea de la conducerea PSD. Dacă, prin moţiune de cenzură, cade guvernul, cade şi Dragnea, iar Tăriceanu riscă să rămână fără câţiva parlamentari. Dacă mai poate fi luată în calcul alternanţa la guvernare, vântul bate în favoarea PNL şi partidelor de dreapta. Ponta, dacă se va ivi ocazia, va încerca în primul rând să refacă o majoritate parlamentară în jurul PSD, fără Dragnea, iar dacă nu va reuşi, nu va ezita să se lipească de o majoritate de dreapta. În fond, el are o gândire mai degrabă liberală decât social democrată.

Primul scandal politic real cu tentă sexuală

Politicienii nu sunt niște sfinți, dar nici nu pot fi acuzați că sunt dracii goi. Sunt oameni la fel cu alți oameni, numai că având mai multă ambiție decât persoanele obișnuite știu da din coate pentru a ajunge în față.

Editorial Informatia Zilei

Satu Mare și București

Se pare că doar în București și Satu Mare alianța PSD-PNL au probleme cu desemnarea unui candidat comun.