Image 1
Image 2

Pictorul George Dan intră în al cincilea deceniu de carieră la Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Satu Mare s-a deschis vineri după prânz o nouă expoziție personală a pictorului George Dan, ocazie cu care a fost reinaugurată și galeria de expoziții a instituției.

La trei ani de la retrospectiva aniversară la împlinirea a 60 de ani de viață, care a avut loc la Muzeul de Artă Satu Mare, pictorul născut în Ilfov revine în fața publicului cu 33 de lucrări dintre cele mai recente, expoziția intitulându-se “Anotimpuri”.

La vernisaj s-au adunat mulți colegi artiști, prieteni și admiratori ai pictorului, iar cuvintele introductive au aparținut directorului Centrului Culturii Tradiționale, Robert Laszlo, și preotului ortodox Cristian Chindriș, parohul bisericii din Păulești, unde George Dan a lucrat ca iconar și pictor bisericesc. Prezentarea carierei artistului a fost făcută de Ștefan Enyedi, acesta prezentând etapele creatoare ale pictorului adoptat în ultimele patru decenii de lumea artistică sătmăreană. În spiritul bonom și hâtru pe care i-l cunoaștem de mult timp a vorbit asistenței și George Dan, iar momentele muzicale ale vernisajului au fost prezentate de folkistul George Negrea.

Cu ocazia acestei expoziții a fost reinaugurată galeria de artă a Centrului Culturii Tradiționale, renovată la standarde moderne prin contribuția unui designer care a lucrat inclusiv la Muzeul Guggenheim din New York. Noua înfățișare a galeriei pune mai mult în valoare lucrările expuse, cu atât mai mult acum, când lumina este în arta lui George Dan elementul esențial.

Patru decenii în lumea artei

Pictorul George Dan s-a născut pe 14 februarie 1957, în județul Ilfov. De-a lungul carierei sale începute în anii 1980 a participat la numeroase expoziții și tabere de creație. A studiat pictura sub îndrumarea profesorului Ion Popdan la Școala Populară de Artă din Satu Mare. Operele sale se găsesc în colecții particulare din România, Italia, Franța, Germania, Olanda, Canada, SUA. Pictorul abordează o mare varietate de tehnici: ulei, tempera, culorile acrilice, pastelul, fresca. A creat icoane, picturi și fresce care se regăsesc în locașuri de cult și instituții de prestigiu din județ, dintre care se cuvin pomenite Capela ortodoxă din Odoreu, Mănăstirea Portărița, Consiliul Județean Satu Mare, Primăria Satu Mare. A realizat iconostasul Bisericii ortodoxe din Păulești, parohie păstorită de părintele Chindriș, iar câteva icoane pot fi admirate și la Castelul Károlyi din Carei.

Prima expoziție sătmăreană a lui George Dan a avut loc în 1981 la Muzeul de Istorie din Satu Mare, cu peisaje realizate în Oaș, în împrejurimile Turțului. A urmat, puțin înainte de sfârșitul regimului comunist, o expoziție găzduită de Teatrul de Nord. După 1990 a expus lucrări în pastel la Hotelul Dacia, după care s-a consacrat artei religioase, realizând în 1994 fresca din Capela ortodoxă din Odoreu și trei ani mai târziu o lucrare similară la Mănâstirea Portărița. A început și activitatea de pictor de icoane, fără a părăsi însă cu totul peisagistica.

În 2002 se revelează publicului și ca un foarte talentat portretist, dar icoanele vor rămâne principala sa preocupare în următorii ani. După 2010 expune în mai multe rânduri sub egida Asociației Artiștilor Plastici din Satu Mare,  iar în 2011 realizează iconostasul bisericii din Păulești. Expune mai apoi la Cluj-Napoca și Baia Mare, iar în 2017 are loc o impunătoare expoziție retrospectivă la Muzeul de Artă, în care au fost reprezentate toate genurile și tehnicile artei plastice care l-au preocupat. Anul trecut și-a surprins plăcut prietenii și admiratorii cu o mică expoziție de portrete ale unor oameni de cultură sătmăreni, în care reușea să surprindă cu ochi alert de caricaturist trăsăturile cele mai personale ale subiectului ales – inclusiv ale lui însuși, George Dan fiind și un excelent autoportretist. Expoziția deschisă vineri este dedicată însă în întregime naturii.

Poezia luminii naturale

Experiența de iconar, în care redarea luminii suprafirești are o importanță crucială, răzbate și în peisagistica lui George Dan. Lumina scaldă cadrele naturale alese și pare să topească formele în culori deschise și tușe largi, soliditatea fiind mai curând sugerată decât redată ferm. Granițele naturale sunt și ele estompate, lucru vizibil mai ales în peisajele autumnale și hibernale, pictura sa redând, ca să folosim o expresie a lui Beethoven, mai curând stări sufletești decât imagini naturale. Așa cum florile sale par irigate de sentiment și capătă o gravitate a prezenței, cumva iconografică ea însăși. Poezia luminii naturale și spațiul proaspăt înnoit încarcă aceste tablouri cu sens, ca o recapitulare a unei cariere ce intră în al cincilea deceniu sătmărean al său.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with