Image 1
Image 2

Petre Daea dă asigurări că fermierii vor primi sume mai mari ca despăgubiri

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministrul Agriculturii, Petre Daea (foto), a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că este un moment dificil pentru fermieri, iar suma alocată de la Uniunea Europeană cu titlul de despăgubiri pentru importurile masive de cereale din Ucraina este mică, însă “vor mai veni sume în această direcţie”.

“Este un moment dificil şi trebuie să îl trecem şi să trecem cu bine, prin înţelegere, prin acţiune, prin ajutor reciproc, printr-o coordonare a activităţii, motiv pentru care am făcut apel la fermieri şi le-am spus să aibă încredere în autorităţile statului pentru că ele sunt cele ce trebuie să intre în dialogul acesta instituţional cu Comisia Europeană şi să stabilim, în mod corect, concret şi în folosul fermierilor acele măsuri atât de necesare pentru a depăşi momentul acesta foarte greu. (…)

Au venit în ţară 10 milioane, noi, prin efortul guvernamental şi posibilităţile pe care le avem din punct de vedere juridic ca să putem antrena şi sume suplimentare, am dublat această sumă la 20 de milioane. Am pus în mişcare imediat actul normativ, în aşa fel încât sumele respective să ajungă la fermieri.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns