Image 1
Image 2

Peste 70 de pelerini au leșinat la racla Sfintei Cuvioase Parascheva din Iași

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Un număr de 72 de persoane care au venit la Iaşi pentru a se închina şi ruga la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei şi a celor nevoiaşi, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile Jandarmi Bacău, de sâmbătă dimineaţă, de la debutul pelerinajului, 72 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, patru dintre ei fiind transportaţi la spital cu dureri abdominale, stări lipotimice, hipertensiune arterială, hipoglicemie, crize comiţiale sau luxaţii, scrie Agerpres. Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că majoritatea celor care au avut nevoie de îngrijiri medicale sunt persoane care au venit în pelerinaj din judeţul Ilfov.

În prezent, 2.300 de pelerini aşteaptă să ajungă la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană, în care se află racla Sf. Cuv. Parascheva şi racla Sf. Paisie de la Neamţ. De sâmbătă dimineaţă, de la ora 6,00, de când a început pelerinajul, 43.000 de credincioşi s-au rugat la raclele sfinţilor.

În perioada 8-16 octombrie se desfăşoară la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pelerinajul organizat de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, care se prăznuieşte pe 14 octombrie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with