Image 1
Image 2

Peste 200 de desene şi gravuri ale lui Vladimir Ghika, expuse în premieră la Muzeul Naţional de Artă al României

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Mons. Vladimir Ghika
Mons. Vladimir Ghika

Peste 200 de desene şi gravuri ale lui Vladimir Ghika vor fi expuse, în premieră în ţara noastră, la Muzeul Naţional de Artă al României, în perioada 13 iunie – 2 septembrie.

Expoziţia „Fericitul Vladimir Ghika – In spiritu caritatis – Desene” va fi deschisă în Sălile Kretzulescu din Calea Victoriei şi prezintă o selecţie a desenelor şi gravurilor lui Vladimir Ghika ce provin de la colecţionari care le-au donat Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (ARCB) după anul 2010, unde sunt păstrate în „ArhivaVladimir Ghika”.

Vladimir Ghika (1873-1954), fiu al principelui Ioan Ghika şi al Alexandrinei, născută Moret de Blaramberg, a avut parte de o aleasă educaţie „prin lucruri şi cărţi” – aşa cum chiar el mărturisea într-o scrisoare. A studiat dreptul şi filosofia, apoi teologia, dar şi artele în tinereţe, dedicându-şi timpul şi viaţa pentru slujirea aproapelui, devenind preot şi martir al credinţei. Şi-a valorificat talentele şi talanţii precum un cărturar, lăsând în urmă nu doar o importantă activitate pastorală, aşezată sub semnul carităţii, ci şi o operă artistică deosebită.

Expoziţia cuprinde ilustraţiile pregătite pentru cartea sa „La Visite des pauvres”, realizate în jurul anului 1922, niciodată publicată cu ilustraţii, şi urmată de „Les Intermèdes de Talloires” – o serie de desene originale din anul 1919, şi de gravurile realizate după aceleaşi desene, publicate în 1923, în ediţie bibliofilă, de Victor Jacquemin la Paris.

Celelalte desene reprezintă letrine, fantezii decorative – cum le numea autorul lor -, ex libris-uri, două schiţe de timbre cu Stemele Principatelor Române, proiectul de sigiliu al Consiliului Naţional al Unităţii Române, ilustraţiile color Învierea lui Lazăr, Misterele Rozariului (desen neterminat), o pagină de calendar (luna ianuarie), decupaje de tip kirigami din hârtie şi desene pe obiecte (două cutii de chibrituri) pe care le-a realizat cu scop caritabil pentru un bazar de binefacere.

În expoziţie este prezentat şi un tablou pe spatele căruia se află semnătura sa olografă: Vladimir I. Ghika fecit. (1917), ce provine din colecţia familiei Cosmovici, precum şi multe alte desene şi schiţe pregătitoare pentru compoziţiile sale unice.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with