Image 1
Image 2

Personaje vizibile și invizibile

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Viața politică se învârte în jurul unui foarte redus număr de personaje. Prin natura funcției se află mereu în centrul atenției președintele republicii, primul ministru, președinții celor două camere ale parlamentului, liderii partidelor parlamentare, iar în mod excepțional miniștri, funcționari publici, parlamentari, primari etc. care sunt în centrul unor scandaluri. Uneori, în mod incidental, devin protagoniștii primelor pagini ale ziarelor oameni care au realizat câte ceva.

Realitatea se află dincolo de personajele care joacă în comedia de zi cu zi. Președintele merge la schi. Este o știre. Viorica Dăncilă se bâlbâie la un nume de prim ministru al unei țări din afara UE. Este o știre. Liviu Dragnea este chemat la DNA. Este o știre. Dar ce se află dincolo de aceste fapte banale? Unde trebuie căutată România adevărată, profundă?

Poate în activitatea unor funcționari despre care presa nu a scris și nu va scrie niciodată dacă nu vor fi protagoniștii unor scandaluri. Poate că România reală poate fi aflată în jurul unor oameni de afaceri, a unor oameni de cultură care se ridică mult peste standardele atinse de politicieni.

A căuta realitatea dincolo de politică este o acțiune sortită eșecului. În ultima perioadă președintele Iohannis și-a găsit o nouă formă de luptă politică. Se opune oricărui demers al guvernului.
Guvernul demite un ministru, președintele se opune. Guvernul propune un nou ministru, președintele se opune. Ce înseamnă asta? Că ne aflăm în plină campanie electorală și prin orice mijloace fiecare jucător politic înțelege că trebuie să se afle în centrul atenției.

Moduri viclene de a atrage atenția asupra unor figuri politice sunt sondajele. Un prim scop al sondajelor este să creeze ierarhii.
Cine comandă stă în față. În sondajele comandate de PSD se înțelege că PSD iese pe primul loc. Dacă sondajul este comandat de PNL este de la sine înțeles că PNL este favorizat. Cu toate acestea sondajele continuă să atragă. Oamenilor le plac ierarhiile chiar dacă nu cred în ele.

În următoarea perioadă agenda publică va fi ocupată de presupușii candidați la președinție. Printre ei se află viitorul președinte? Nu se știe. Dintre numele vehiculate în sondaje doar unul este sigur că va candida. Este actualul președinte. Alte nume: Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Gabriela Firea, Victor Ponta, Dacian Cioloș.

Ultimul nu are un statut foarte cert. A fost prim ministru tehnocrat. În ultima vreme PNL îl consideră vinovat pentru rezultatele slabe obținute la alegerile din 2016 pentru că l-a susținut, iar acesta nu i-a întors serviciul.

Din lista scurtă a posibililor candidați prezidențiali, Dacian Cioloș este personajul cel mai secretos. Cine îl susține, pentru ce a rămas în centrul atenției și după ce nu a mai ocupat nicio funcție publică și nu are nici în mod clar o formațiune politică?

În altă zonă, un alt posibil candidat are în spate cel mai mare partid, dar nu întreg partidul îl agreează în postura de candidat prezidențial. Este sub scorul partidului, în vreme ce Călin Popescu Tăriceanu este peste partid, peste ALDE.
Apare printre favoriți și Gabriela Firea. Primarul general al Capitalei are o poziție fragilă în partidul pe listele căruia a candidat. Între ea și Dragnea a izbucnit un scandal și era cât pe ce să fie exclusă din PSD.

Fiecare dintre aceste personaje au mai multe bile negre decât albe. Avantajul lor constă în faptul că datorită funcțiilor sunt singurele figuri publice vizibile.
Întrebarea este dacă lumea așteaptă un personaj cu totul nou, unul care să aibă capacitatea de a reînvia speranțele majorității cetățenilor români. Poate că există, dar ce partid este dispus să-l susțină? Un astfel de personaj din afara lumii politice a fost primarul din Sibiu.

PSD are doi prezidențiabili de cursă lungă

Din ce în ce mai prezent în viața politică din țară, mascată sub forma unor vizite la obiective industriale, unele cu impact militar, trădează dorința lui Mircea Geoană de a candida la președinția României.