Image 1
Image 2

Percheziții la Primăria lui Vanghelie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Procurorii Parchetului Bucureşti şi poliţiştii fac, vineri, 25 de percheziţii, între care şi la Primăria Sectorului 5, într-un dosar privind procedura de acordare a unor ajutoare sociale, în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, trafic şi cumpărare de influenţă.

Mii de bucureşteni ar fi primit ilegal ajutoare sociale, cu sprijinul unor persoane care spuneau că au relaţii la Primăria Sectorului 5 şi le solicitau în schimbul intervenţiilor între 100 şi 200 de lei din suma primită lunar de aceştia, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în cauză ar fi implicate şapte sau opt persoane, care ar fi convins mai mulţi bucureşteni că au relaţii la Primăria Sectorului 5 şi le pot obţine ajutoare sociale.

În schimbul intervenţiilor pentru acordarea ajutoarelor sociale, aceste persoane solicitau aproape jumătate din banii încasaţi de beneficiari. Astfel, dintr-un ajutor social de 400 de lei, aceste persoane ar fi perceput între 100 şi 200 de lei lunar, au precizat sursele judiciare.

Suspecţii ar fi acţionat independent unul de celălalt şi ar fi avut zone diferite de influenţă.

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie a declarat că anchetatorii ridică documente şi au mandate de aducere pentru directori din Direcţia Socială, fără ca el să fie implicat, precizând s-ar putea să ceară DNA să verifice actele, ca să vadă dacă sunt vinovaţi sau dacă “sunt supăraţi Oprea şi Ponta”.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, la sfârşitul lunii noiembrie, excluderea din partid a lui Marian Vanghelie, Mircea Geoană şi Dan Şova.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with