Image 1
Image 2

Pentru că nu a acordat prioritate unor autospeciale MAI, un senator UDMR a rămas fără permis

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Vineri seară, senatorul UDMR Tanczos Barna a rămas fără permis. Asta pentru că nu a acordat prioritate de trecere unei coloane formate din autospeciale de poliţie şi pompieri, pe o stradă din Miercurea Ciuc, care circulau regulamentar, într-un sens giratoriu din oraş.

Conform Agerpres, sutospecialele MAI se aflau în misiune şi circulau regulamentar, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase.

Incidentul a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, care a precizat că şoferul vehiculului care nu a acordat prioritate a fost sancţionat contravenţional, conform OUG 195/2002, cu suma de 580 lei, pentru neacordare de prioritate, dar a primit şi un avertisment, neavând permisul de conducere asupra sa.

De asemenea, faţă de parlamentar s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile.

Sursă: Agerpres.

6 comentarii

  1. Draga Pulibas se vede de la o posta ca esti un pampalau prost ca si derbedeul(dansator) la care incerci sa ie partea; pai mai schifositule dar nu-i tot una daca a circulat cu 81 km/h sau cu 114 km/h in localitate ? chestia ca a incalacat legea si trebuia pedesit ca atare nu? (suspendat carnetul) Dar acest neica-n drum se crede superman pe cind colo……

  2. Mai @Dac Bulibas (alintat de noi Birjarul Cherchelit), vezi ce pampalau esti? Cine te-a pus sa fii avocatul lui “tanţoş”, acest obscur pîrlit udemerist care se crede grof? Nu-ti dai seama cit de ridicol ai devenit? Vai de capul tau!

  3. @zoli !, esti dus cu pluta ?….. Conform Digi24 , acest senator a fost prins circuland cu viteza de 81 la oră la 200 de metri de intrarea în localitatea Olteni pt. care a fost amendat contraventional in mod legal. De unde dracu ai scos tu cei 114 Km/h la care faci referire ?. Inainte sa comentezi aici documenteaza-te ca altfel ajungi sa fii chiar tu magarul printre oi !.

Lasă un răspuns

Connect with