Image 1
Image 2

Pe unde sunt soţii Bertici?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

După ce expediţia Hello Siberia a ajuns la destinaţie, la Oymyakon, în cinstea victoriei soţii Bertici şi-au permis câteva zile mai lejere. După ce au ajuns la “Polul Frigului”, parcă nu mai sunt atât de încordaţi şi văd cu alţi ochi lumea din jur.

Sunt fericiţi şi împreună cu ei se bucură şi miile de persoane din numeroase ţări care le urmăresc călătoria. După ce au trecut vreo 3-4 zile fără să relatăm despre peripeţiile lor, cititorii noştri au sunat în redacţie că aşteaptă veşti noi despre cei doi aventurieri.

Traseul din Oymyakon până la drumul Federal (Trans Siberian), adică cei circa 4.400 km, l-au parcurs în 5 zile. După cum am arătat şi când mergeau spre Oymyakon, aici în foarte multe locuri nu există şosea asfaltată, drumul nu se curăţă, iar la -40, -50 grade C se circulă ca pe gheaţă, sau pe alocuri chiar pe gheaţă. După cum au calculat la întoarcere, în total de patru ori au traversat râul Lena îngheţat şi de două ori (dus şi întors) râul Aldan, tot pe gheaţă, dar chiar şi pe drum erau locuri unde în 3-4 ore abia au reuşit să parcurgă 100 km. După ce Attila, la sfatul unui inginer auto din România, a reglat injectoarele maşinii, NEO se comportă foarte bine, a rezistat eroic şi sub -50 grade C, dar cum se îndepărtează de zona Yakutsk gerul polar nu se mai resimte la fel de puternic. Ieri au fost doar -20, -38 grade C şi a început să ningă.

Ghidul de la Polul Frigului le-a spus că în decursul anilor a întâmpinat în Oymyakon turişti din 70 de ţări. “S-a uitat la noi şi a zis: Voi sunteţi nebuni, dar şi eroi frumoşi! Cum să vii la Oymyakon în plină iarnă la -55 de grade cu o singură maşină! Şi localnicii când merg la Ust-Nera merg cu câte două maşini! Am răspuns simplu: Noi avem DACIA” – ne-au relatat soţii Bertici.

În drum spre oraşul Cita s-au întâlnit din nou cu Saşa (românul) la Yakutia, iar în Cita cu Vladimir. Au petrecut câte o seară minunată cu ei, iar azi NEO, fiind o maşină nouă, va intra în revizie periodică, la reprezentanţa Renault, în oraşul Ulan-Ude.

Despre portofelul furat încă nicio veste. Bani lichizi nu mai au, dar având un card pe telefon o colegă din Satu Mare periodic le alimentează contul, iar ei pot plăti cu telefonul. Mai au cel puţin două săptămâni bune până la Satu Mare, dar vor veni pe altă rută, diferită de cea pe care au mers.

3 comentarii

  1. Cititorii vostri atat de interesati de vesti noi cu privire la acest doi aventurieri excursionisti spargatori de bani de ce nu le trimit niste bani ca sa aiba acestia ce sa sparga mai mult si sa faca turism pe banii altora. Astia-s oameni descurcareti, fac calatorii/turism pe banii altora mai prosti decat ei. Asa cum am mentionat si demonstrat la articolul precedent acestia nu au facut un lucru iesit din comun ( nu au mers intr-un loc izolat pline cu pericole, au mers pana la capat cu masina ) ca urmare nu inteleg de ce atata tam-tam in jurul lor. Macar daca parcurgeau distanta pe jos si pe schiuri mai intelegeam considerand ceva sport , dar cu masina ?….Hai dao dracu … !

Lasă un răspuns

Connect with