Image 1
Image 2

Pe strada Eugen Lovinescu din Satu Mare, pietonii circulă printre maşini

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Mai mulţi cititori ai ziarului nostru ne-au semnalat un aspect demn de luat în seamă de către autorităţi mai ales. Reproducem o parte din cele semnalate de mai mulţi cititori, făcând o însumare a acestora:

“Adesea, în Satu Mare se întâmplă lucruri care sunt greu de explicat. Poate contează mai puţin cine ia decizii, dar de cele mai multe ori sunt în defavoarea sătmărenilor. Mai concret, în aceste zile se lucrează la refacerea trotuarelor pe strada Eugen Lovinescu. Demersul se încadrează cu siguranţă în ceea ce se numeşte regenerarea urbană, lucru de altfel lăudabil. Au motive de bucurie sătmărenii care vor avea condiţii mai bune de deplasare pe trotuare. Marea problemă este că pe strada menţionată mai sus, lucrările s-au declanşat simultan pe ambele trotuare, lucru pe care îl consider cel puţin neinspirat. Pietonii sunt obligaţi în această perioadă, fie să ocolească această stradă, fie să circule printre maşinile care se deplasează, fără a fi instituite restricţii de circulaţie. Tare mi-aş dori ca în momentul în care se iniţiază o asemenea lucrare, decidenţii să aibă în vedere şi condiţiile de deplasare a pietonilor. În caz contrar deschid calea spre eventuale evenimente rutiere, în special accidentarea unor pietoni care din obişnuinţă sau nu, circulă în aceste zile pe strada Eugen Lovinescu din reşedinţa de judeţ”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with