Asculta acest articolÎnapoi în 2009. Întoarcerea obsesivă spre trecut este la români o boală veche care revine atunci când prezentul, el însuși prea bolnav, nu reușește să ne hrănească setea de senzațional.
Spre 1989 ne-am întors mai bine de un sfert de secol. Nici după 27 de ani nu suntem mulțumiți cu ce am aflat ce s-a întâmplat atunci. Tindem să spunem că este un mare neajuns al justiției. Dar procesul, mai exact anchetele, continuă.
Și dacă torționarii din anii 1950-1960 sunt condamnați abia acum în 2017, prin similitudine, înseamnă că peste o jumătate de secol se vor da și sentințele în dosarul revoluției.
Iată însă că a apărut o nouă dată în calendarul întoarcerii în trecut : alegerile prezidențiale din 2009. Confruntarea dintre Traian Băsescu și Mircea Geoană, cei doi candidați, a fost la fel de dură ca în 2004, când în ring s-au aflat Traian Băsescu și Adrian Năstase, sau ca în 1996, când Ion Iliescu l-a avut în față pe Emil Constantinescu.
În 2004 Traian Băsescu avea să spună o vorbă “ce blestem pe poporul acesta că are de ales între doi foști comuniști”.
Specificitatea alegerilor din 2009 constă în faptul că Mircea Geoană a obținut mai multe voturi decât Traian Băsescu și, totuși, a pierdut. Principalii contracandidați erau fost tot doi foști comuniști. Victoria, se spune, au adus-o voturile din străinătate.
Un semn de întrebare peste timp se suprapune și peste corectitudinea numărării voturilor. S-au găsit procese verbale în care au fost inversate rezultatele. De exemplu dacă Mircea Geoană avea într-un loc 900 de voturi și Traian Băsescu 600 în calculator au fost introduse invers.
Și ar fi vorba despre rezultatele de la peste 160 de secții. S-a cerut renumărarea voturilor, însă CCR a refuzat. Acum este prea târziu pentru că procesele verbale primare au dispărut. Este pe cale să se nască un nou mister al scurtei noastre istorii.
Dar nu din aceste considerente, morale până la urmă, se face reîntoarcerea la 2009. Punctul de pornire l-a făcut un articol al jurnalistului Dan Andronic. Acesta mărturisește că în noaptea alegerilor a fost invitat acasă la Gabriel Oprea, iar acolo se aflau șeful SRI, George Maior, procurorul general Laura Codruța Kovesi și generalul Coldea. De aici, din faptul că se aflau împreună în noaptea alegerilor, se naște suspiciunea că erau implicați în alegeri.
Lucru greu de dovedit. Interesant este că după opt ani Traian Băsescu se arată foarte mirat. El, cel care, dacă ar fi adevărat, este beneficiarul acelui conclav, cere nici mai mult nici mai puțin decât să fie arestați.
Asta înseamnă un lider politic pragmatic, machiavelic, pentru care moralitatea și sentimentalismul nu au ce căuta în politică. Sunând mai degrabă a legendă decât a denunț, târzia mărturisire a lui Dan Andronic cade exact când trebuie, se mulează pe realitatea de azi. Societatea românească se află într-un moment de cumpănă când, ca întotdeauna, nimeni nu stă să cumpănească.
Pe de altă parte cu această ocazie se reaprind acuzațiile de trădare din tabăra PSD. Victor Ponta, fost purtător de cuvânt la aceea vreme, s-a scăpat și a spus că în primul tur nu l-a votat pe Mircea Geoană. Lista trădătorilor pare să fie mai lungă.
O întreagă confrerie din PSD a jucat împotriva propriului candidat. Motivul pare obiectiv. Mircea Geoană avea în sertar o listă a viitorului guvern pe care nu se aflau nume care, după mazilirea lui, au ajuns în fruntea PSD. Deci trădarea are o justificare din punctul de vedere al intereselor personale.
După opt ani comentariile sunt parcă mai aprinse decât în campania din 2009. Traian Băsecu cere arestarea celor trei reprezentanți ai instituțiile statului care s-au întâlnit acasă la generalul Oprea, iar PSD își caută trădătorii din 2009.
