Image 1
Image 2

Pe marginea capitalei culturale europene

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Desemnarea Capitalei Culturale Europene 2021 la Timişoara a lăsat un gust amar celor care pariau pe Bucureşti, Cluj sau Baia Mare. Pierderea competiţiei echivalează cu o renunţare la un vis. Anume că niciun oraş nu poate deveni un loc cultural de referinţă fără să fie mânat din spate, ajutat, finanţat cu multe milioane în plus faţă de alte localităţi. Cultura, sub toate aspectele ei,  devine astfel o excepţie de la regula generală. Această regulă generală fiind lipsa de finanţare.

În fond lipsa de interes faţă de cultură este un dat naţional. Se aruncă nişte firimituri, ca să nu se spună că nu se dă nimic.

Mai aproape de noi, Baia Mare, prin calificarea în ultima etapă a concursului, a creat o anume emulaţie în jur. S-a crezut că, devenind capitală culturală europeană, va favoriza dezvoltarea turismului în toată zona adiacentă.

Dinspre vest la Baia Mare se trece prin Satu Mare. Mai departe, cei care doreau să vadă o capitală culturală mai aveau un pas de făcut până în Maramureşul istoric. Iar de acolo până la mănăstirile din nordul Moldovei nu este de mers foarte mult. Odată cineva ajuns la Baia Mare, dorind să pătrundă în Transilvania, se vedea obligat să se mai oprească la Bistriţa sau la Cluj.

Cam acelaşi calcul turistic era valabil şi în cazul Clujului. :i, într-o anumită măsură, este valabil şi pentru Timişoara. Numai că direcţia este alta. De la Timişoara mai degrabă turistul este tentat să se îndrepte spre Târgu Jiu, să zicem, ca să vadă Coloana fără sfârşit. Sau poate coborî spre Dunăre. Timişoara este şi nu este parte a Transilvaniei. Aşa cum, dintr-o anumită perspectivă, Bucureştiul poate fi considerat o lume aparte, cu foarte mari diferenţe faţă de restul României.

  Există, din păcate, foarte multe zone, judeţe întregi, care pot fi numite “resturi”, locuri uitate de lume şi de fondurile guvernamentale şi europene. Ele nu există decât ca entităţi, eventual ca fiefuri ale unor partide. Satu Mare se numără printre acestea. Judeţul care se consideră poartă de intrare dinspre vest nu face decât să livreze constant câte trei parlamentari UDMR, doi-trei PSD, unul-doi PNL.

În lipsa unui “proiect de judeţ”, datorată schimbărilor radicale cu ocazia fiecărei runde de alegeri, Satu Mare devine victima sigură a stagnării, a încremenirii. Din cauze nu foarte greu de explicat, nu a generat lideri politici peste medie. Mai degrabă, prin prisma rezultatelor, s-ar putea vorbi despre o producţie semnificativă de mediocrităţi.

Dat fiind statutul său, situaţia sa deloc de invidiat, nu este o surpriză lipirea sătmărenilor de un proiect promiţător, cum era desemnarea titlului de Capitală Culturală municipiului Baia Mare. Aşa cum se bucurau cei care locuiau pe traseul căilor ferate, unde opreau trenurile personale. Nu însă şi trenurile rapide sau acceleratele.

Problema crizei culturii este una generală. România, fiecare judeţ, vrea turişti, dar nu se  investeşte în obiective turistice. La Paris nimeni nu merge să viziteze uzinele Renault, ci Luvrul. Este atât de simplu, încât nu este de mirare că politicianul român nu înţelege. El are o minte speculativă, o aplecare specială spre complicat, spre ocult, poate şi spre buzunarele proprii.

Cu un mic efort, dacă nu fiecare localitate mai răsărită, cel puţin capitalele de judeţe ar putea deveni capitale ale culturii. Unele, ce-i drept mai rare, sunt deja pe acest drum. Altele devin zone periferice, locuri spre care nu ai motive să te îndrepţi.