Image 1
Image 2

Patru sătmăreni au fost reţinuţi pentru trafic de droguri

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Poliţiştii specializați în combaterea criminalităţii organizate din Satu Mare, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au prins în flagrant delict 3 persoane în timp ce încercau să comercializeze droguri de risc și mare risc.

Ulterior, în urma a 8 percheziții în Satu Mare și Bihor, polițiștii au ridicat droguri de risc și mare risc, telefoane mobile, precum și un pistol de tip airsoft. Patru persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 44 de ani, au fost reținute.

Luni, 8 octombrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, au  prins în flagrant delict trei persoane, în timp ce încercau să comercializeze droguri de risc și mare risc. După cum se poate vedea din imaginea alăturată primită de la DIICOT, pastilele de droguri aveau forma unui faraon.

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii au efectuat 8 perchiziţii în judeţele Satu Mare și Bihor, la domiciliile unor persoane bănuite de trafic de droguri, în urma cărora au ridicat droguri de risc și mare risc, telefoane mobile, precum și un pistol de tip airsoft.

Acțiunea a vizat depistarea și reținerea mai multor persoane implicate în introducerea în țară de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse, cunoscând că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Șapte persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani, au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, pentru audieri. În urma audierilor, procurorul de caz a emis ordonanțe de reținere față de 4 dintre persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 44 de ani, urmând ca acestea să fie prezentate instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, Serviciului Criminalistic, respectiv Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, precum și jandarmi din Satu Mare.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with