Pastorala de Crăciun a episcopului ortodox Iustin, al Maramureşului şi Sătmarului

Asculta acest articol

PASTORALA DE CRĂCIUN – ANUL DOMNULUI 2022

NAŞTEREA LUI HRISTOS,
Pogorârea Fiului lui Dumnezeu pe pământspre a ne învăţa cum să ne rugăm Tatălui din Cer

† IUSTIN

Episcop ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului

Prin milostivirea şi harul lui Dumnezeu,

Episcop ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului

Iubitului nostru cler, cinului monahalşi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din sfânta Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului,

Har, bucurie şi pace de la Părintele Ceresc, iar de la noi părintească binecuvântare şi îmbrăţişareîntru Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru!

„Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu

şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”(Luca 2, 14).

 Iubiţi slujitori ai Sfintelor Altare,

Iubit popor al lui Dumnezeu,

Tot neamul creştinesc, cel de Hristos iubitor, este în sărbătoare mare şi sfântă. Este Praznic mare, Praznic luminos, împărătesc şi dumnezeiesc, căci sărbătorim din nou Crăciunul. Crăciunul, pentru creştini, înseamnă Naşterea Fiului lui Dumnezeu, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4), în peştera din Betleemul Iudeii.

Atunci, „la plinirea vremii”, durerea, suferinţa şi suspinul omenirii au ajuns la inima Tatălui din Cer, la „Dumnezeul milei şi al îndurării şi al iubirii de oameni”. Iar Tatăl a hotărât să trimită în lume pe Fiul Său – „Să se nască şi să crească, să ne mântuiască” –, arătându-Şi în chip văzut icoana iubirii Sale veşnice, întrucât „cel ce L-a văzut pe Fiul, L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9).

Evenimentul unic, care a despărţit istoria în două, este şi relatat cu de-amănuntul de Sfântul Evanghelist Luca, cel care descrie atât de minunat şi inspirat tot ce s-a întâmplat la Naşterea lui Hristos. Toate acestea i-au fost împărtăşite de Maica Domnului, în preajma căreia Sfântul Evanghelist Luca a petrecut o vreme, ocazie cu care a zugrăvit şi prima ei icoană, în care ea apare purtându-L pe Pruncul Iisus în braţe, icoană numită „Povăţuitoarea”.

Aflăm, astfel, cu uimire, că, la recensământul hotărât de cezarul August şi aplicat în toate provinciile Imperiului Roman, fiecare era îndatorat să se înscrie în cetatea sa de unde îşi trăgea rădăcinile şi spiţa neamului. Aşadar „s-a suit Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată” (Luca 2, 4-5). Toate aceste lucruri minunate s-au petrecut aşa cum au zis proorocii demult. Despre locul naşterii lui Hristos, Proorocul Miheia scrie cu opt secole înainte, fiind inspirat de Duhul Sfânt: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1).

Suntem tulburaţi cu inima şi cu sufletul să aflăm, din relatarea Sfântului Evanghelist Luca, că locuitorii Betleemului nu au oferit găzduire bătrânului Iosif şi Fecioarei Maria, căreia îi venise vremea să nască. Ajung, astfel, în câmp, într-o peşteră, unde se adăposteau vitele; şi acolo Preasfânta Fecioară „a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut, şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 7).

Şi pentru ca Naşterea Fiului Său în lume să nu rămână necunoscută, Dumnezeu-Tatăl a trimis pe îngerul Săula păstori, să le aducă vestea cea mare pentru întreaga omenire. Acestora „îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).

De ce a hotărât Dumnezeu ca păstorii să fie primii care primesc vestea Naşterii lui Hristos? Pe de o parte, pentru că ei, petrecând cu turmele lor în locuri retrase şi liniştite, erau cei mai receptivi şi deschişi la mesajele care veneau de la Dumnezeu, aşa cum s-a şi întâmplat, de altfel. Pe de altă parte, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, avea să spună despre Sine, în timpul propovăduirii Evangheliei: „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11). Deci, aşa cum un păstor îşi iubeşte turma şi îşi cunoaşte fiecare oaie în parte, aşa şi Hristos iubeşte omenirea şi pe fiecare om în parte şi vrea să-i salveze şi să-i mântuiască pe toţi.

Apoi, spre deosebire de cei din cetatea Betleem – care nici măcar nu au avut inima să le ofere un loc la casa de oaspeţi, fiind preocupaţi de înmulţirea câştigului, profitând de oportunitatea recensământului –, păstorii, cu inima curată şi bună, ascultând de glasul îngerului şi crezând acestuia, au zis: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnulni l-a făcut cunoscut” (Luca 2, 15).

Păstorii reprezintă partea bună, blândă şi curatăa lumii, a pământului. Ei îi reprezintă pe cei care ascultă de glasul lui Dumnezeu, Îl iubesc pe Hristos şi pe Preasfânta Sa Maică, Fecioara Maria, vin la întâlnire cu El, I se închină şi Îi aduc daruri sau ofrande din inimă curată şi din iubire necondiţionată.

Din ţinuturi îndepărtate, din Răsărit, ajung la Ierusalim, la Irod, cei trei magi. Pentru că aşa a hotărât Dumnezeu să afle şi Irod, de la magi, că S-a născutMesia-Hristos. Apoi, conduşi de steaua minunată, care era îngerul lui Dumnezeu sub chip de lumină – precum odinioară, când poporul ales a fost călăuzit prin pustiu, în vremea nopţii, de stâlp de foc sau lumină –, magii ajung la Betleem şi, la fel ca păstorii, I se închină, recunoscând că este Fiul şi trimisul Lui Dumnezeu din Cer. Şi Îi aduc trei daruri speciale, cu o simbolistică aparte: aur, ca unui împărat, ca Aceluia ce este „Împărat şi Domn în cer şi pe pământ”; tămâie, ca unui Arhiereu veşnic, care aduce jertfă şi Se aduce jertfă pe Sine Însuşi pentru lume; şi smirnă, ca unui muritor, ca Aceluia ce va primi să bea paharul morţii pe Cruce, pentru a spăla cu sângele Său dumnezeiesc păcatele omenirii întregi şi pentru a ne împăca cu Dumnezeu-Tatăl, redându-ne demnitateade fii ai lui Dumnezeu după har.

Magii îi reprezintă pe oamenii de ştiinţă, pe cercetătorii şi savanţii care ajung la Dumnezeu pe calea cunoaşterii. Căutând, urmărind şi analizând, ei constată, în cele din urmă, că viaţa este un miracol şi o taină care nu poate fi dezlegată decât prin recurs la Scriptură şi la creştinism. Constată că lumea, cosmosul, cerul şi pământul nu au apărut din haos şi la întâmplare, ci au fost create de Dumnezeu-Creatorul, într-o armonie perfectă şi de o frumuseţe desăvârşită, spre a fascina şi bucura ochiul, inima şi fiinţa cugetătoare, omul, care exclamă cu psalmistul: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Psalmul 103, 25).

Iubiţi fii duhovniceşti,

Am desluşit, în cele de mai sus, câteva din momentele şi tainele petrecute la Naşterea Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii, aşa cum ne-au fost transmise de Sfinţii Evanghelişti. Aceste momente au darul de a ne face părtaşi la tot ce s-a petrecut pe pământ, printre oameni, ca dar venit din Cer, de la Dumnezeu-Tatăl, un dar însoţit de imne, rugăciuni şi doxologie, cântată astfel de oştirile îngereşti: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

După ce proorocii, inspiraţi de Duhul Sfânt, au profeţit, cu sute de ani înainte „venirea în lume a Celui Drept”, la sute de ani după împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu, de Dumnezeu purtătorii Părinţi ai Bisericii, inspiraţi de acelaşi Duh Sfânt şi de Sfânta Scriptură, iată ce au glăsuit: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci” (Condacul Naşterii, alcătuit de Sfântul Roman Melodul). Rare alcătuiri imnografice cuprind, în atât de puţine cuvinte, Taina Întrupării Celui din veac – în veci, a Fiului Cel Veşnic al Tatălui, evocând fapte mai presus de fire şi de cuprinderea şi înţelegerea minţii omeneşti. Doar credinţa, doar mintea şi inima curăţate de patimi, doar sufletul despătimit şi izbăvit de întinăciunile omeneşti pot să se înalţe la o asemenea altitudine duhovnicească, de neatins altfel.

Imnograful-pictor şi marele teolog Sfântul Cuvios Ioan Damaschin (676-749) desluşeşte astfel Taina Întrupării Domnului: „Domnul Iisus Hristos, născându-Se din Fecioara Maria, a răsărit ca o primăvară veselă întregii lumi şi a reîntors-o la înnoire (…). Născându-Se din rătăcirea iernii şi a frigului amăgirii, ne-a adus din nou la primăvara bucuriei, asumându-Şi chipul nostru şi înnoindu-l pe acesta, odată cu asumarea trupului Său” (Cuvânt la Naşterea Domnului).

În continuare, Sfântul Ioan Damaschin arată că, venind în lume, Hristos tuturor toate S-a făcut şi a împlinit legea omenească: „El a primit să se scrie Maica Sa în condicile romanilor; ca aşa, pe noi, cei ce ne-am făcut de voie robi făpturilor, în dar să ne mântuiască, ca numele nostru în ceruri să se scrie şi robi adevăraţi ai Săi să ne facă. Ca prin scrierea aceasta să se facă arvună de bună rânduială a lumii. Pentru aceea şi El a dat voie stăpânirii romane să-L scrie şi pe Dânsul spre adeverirea şi întărirea legilor. Atunci legea împăratului stăpâneşte, când împăratul cel ce legiuieşte împlineşte şi el legea sa” (Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin la Sărbătoarea Naşterii Domnului).

Cu câtă claritate explică Sfinţii Părinţi raţiunile divine pentru care s-au împlinit toate, aşa cum se cuvine. Fiul lui Dumnezeu, Cel necuprins cu mintea şi neatins de mâna omenească, a primit să Se coboare de pe tronul slavei Sale şi să ia trup omenesc, trăind toată viaţa noastră, cu toate stările ei, de la naştere la mormânt. Deşi S-a întrupat în chip suprafiresc, „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”, sub adumbrirea puterii Tatălui, totul după aceea părea să fie normal şi firesc: Fecioara devine însărcinată; naşte când soseşte vremea naşterii (la nouă luni); Copilul este alăptat firesc, este înfăşat în scutece modeste; creşte firesc, în lumina, bucuria şi dragostea  mamei Sale, fiind supus şi ascultător: „Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune,şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui” (Luca 2, 40);Apoi primeşte botezul lui Ioan, conform Legii Vechi,la 30 de ani; propovăduieşte Evanghelia şi face minuni nenumărate, care Îi arătau puterea şi dumnezeirea,Apostolii mărturisind credinţa lor: „Tu eşti Hristosul,Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16).

În intimitate, în faţa apostolilor, Şi-a arătat umanitatea: a flămânzit, I-a fost sete, a fost plin de bucurie pentru succesul lor în prima misiune de probă, a plâns în mai multe rânduri, a fost trist, a fost mâhnit şi de puţine ori mânios, a iubit în chip divino-uman, a zâmbit – nimeni însă nu L-a văzut râzând – a suferit, a pătimit, S-a răstignit şi, în cele din urmă, a murit pe cruce. Totul făcea parte din viaţa obişnuită şi aparent firească. De abia cu Învierea cea de a treia zi va reintra în Slava Sa dumnezeiască,pe care a avut-o la Tatăl mai înainte de a fi lumea.

Iată cum tâlcuieşte Sfântul Cuvios Ioan Damaschin asumarea chipului celui căzut şi a trupului omenesc:„Într-o peşteră mică a primit a Se naşte Stăpânul, Cel ce nicăieri nu este încăput şi Care are scaun cerul, şi pământul aşternut picioarelor. Ca pe omul cel căzut în mare cădere şi care s-a făcut peşteră tâlharilor, prin schimbarea chipului, prin lucrarea cea dumnezeiască să-l îmbrace în podoaba cea mai strălucită a frumuseţii de a doua oară” (Cuvânt la Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului).

Sfinţii Evanghelişti şi Sfinţii Părinţi sunt învăţătorii şi luminătorii noştri, pentru că ei au fost de Duhul inspiraţi şi de Dumnezeu luminaţi şi au primit, prin Revelaţie, darurile credinţei mântuitoare, pe care ne-au transmis-o nouă ca moştenire unică şi normativă pentru mântuire.

Dreptcredincioşi creştini,

Pogorârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ şi Naşterea din Fecioară au fost însoţite de oaste cerească, îngerească. Un cor nesfârşit de îngeri a cântat pentru prima dată imnul-rugăciune: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”(Luca 2, 14). Din acel moment, îngerii au început să se roage cu oamenii Dumnezeului Cerului şi al pământului,slăvindu-L şi cerându-I pacea care vine de Sus.

Hristos Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, a venitîn lumea tulburată de asuprire, de nedreptate, de război şi de ură, ca „Domn al Păcii, Tată al îndurărilor”, cum prevestiseră proorocii: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a născut nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Luişi Se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).

Dacă îngerii, la Naşterea lui Hristos, s-au rugat pentru pacea lumii, războiul, însă, a pornit îndată în lumea tulburată. La aflarea că „S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii” (Matei 2, 1), Irod cel tulburat şi întunecat a pornit cumplită moarte împotriva celor mai nevinovate fiinţe – copiii, îngeri întrupaţi, veniţi pe pământ din cerul lui Dumnezeu. Iată cum relatează acest moment Sfântul Evanghelist Matei: „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţipruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (Matei 2, 16).

Aşadar, Tatăl Îl trimite în lume pe Fiul Său ca „Domn al păcii”. Lumea însă Îl primeşte cu indiferenţă, ostilitate, răutate, şi porneşte război împotriva Lui, arătând astfel că este sub inspiraţie demonică şi că nu doreşte şi nu aşteaptă pace şi armonie nici cu Dumnezeu, nici cu semenii, ci doar război şi ură. Irod cel crud şi criminal lasă părinţii fără copii şi poporul şi ţara fără viitor, smulgând din braţele mamelor pruncii care asigurau generaţia următoare şi, deci, vigoarea neamului ales.

Era de două ori criminal Irod. Întâi, pur şi simplu, pentru că ucide. Apoi, pentru că îşi ucide propriii lui supuşi şi fraţi, ducând astfel un război fratricid, cumse întâmplă şi astăzi în lume. Având în vedere amploarea tragediei petrecute în Betleem şi a tuturor crimelor pe care le-a săvârşit Irod, ucigându-şi propriii fii de teamă să nu-i ia tronul, el poate fi considerat un monstruîntunecat şi vărsător de sânge.

Ca atunci, şi acum, Irod cel criminal şi ucigător de vieţi este printre noi. Vegheaţi, iubiţi părinţi şi iubite mame, ca viaţa şi sănătatea sufletească a pruncilor voştri să nu fie pândite de moarte! Să nu fie suprimate de Irodul zilelor noastre, care încearcă să smulgă de la sânul mamei, din căldura şi siguranţa familiei şi din iubirea şi binecuvântarea Bisericii – Mama noastră spirituală – fragedele vlăstare, spre a le arunca în întuneric şi a le duce pe calea morţii. Irodul zilelor noastre, diavolul, se luptă să fure fiii şi fiicele neamului, să le cucerească inimile şi să le răpească sufletele, spre a le arunca în moartea care se ascundesub ispitele, fascinaţia, jocul de lumini, plăcerile vinovate, orbirea idolatră a consumului de distracţii, substanţe şi lucruri ucigătoare şi pierzătoare de libertăţi şi chiar de vieţi. Satana este ispititor, este fascinant, este strălucitor, fermecător; el nu mai are figură hidoasă, ca pe vremea Sfinţilor Părinţi, ci este luciferic, „prinţ al lumii”, este sclipitor şi oferă totul. Cere, în schimb, sufletul vostru şi al copiilor voştri… Aşadar: „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8). Staţi aproape de Biserica în care aţi fost botezaţi voi şi au fost botezaţi copiii voştri şi unde ei vor creşte frumos, în libertate, normalitate, demnitate şi credinţă, pentru că ei sunt ai voştri, dar sunt şi ai Ţării şi ai Bisericii, şi viitorul Neamului nostru.

Şcoala, în aceste vremuri, redevine o instituţie ideologizată, precum în vremea comunismului, pe care noi, cei mai în vârstă, l-am trăit altfel. Acesta, de acum, este mult mai perfid, periculos şi agresiv decât comunismul de stil vechi. Se lucrează, pas cu pas, la reguli şi legi ce introduc, subtil, ideologiile progresiste, neomarxiste şi globaliste, spre a ne alinia la proiectul noii lumi globale, care consideră culturile naţionale – pe cele creştine, mai ales – o piedică în calea nivelării şi a relativizării, a diversităţii, a egalităţii de gen, a transgenderismului şi a transumanismului. Valorile care au creat şi consacrat Europa, ca fiind cel mai evoluat, civilizat şi civilizator continent, tocmai prin promovarea preceptelor Evangheliei lui Hristos,se doresc resetate şi înlocuite prin mişcarea globală „Cancel Culture”, adică prin cultura anulării. Totul, ar dori ideologii acestui curent, să fie anulat, aruncat la coşul de reziduuri al istoriei şi înlocuit cu nebunia lumii fără minte şi fără Dumnezeu, fără familia firească, fără Biserică, fără Ţară, fără Neam, fără rădăcini, fără cultura creştină şi credinţa străbună, care sunt pilonii identitari ai oricărui popor civilizat. Ideologiile sunt demonice, întotdeauna.

Singurele instituţii care pot lupta împotriva acestor ideologii dezumanizante sunt Familia – în general, şi familia creştină în special – şi Biserica lui Hristos, care promovează libertatea, normalitatea, valoarea eternă a persoanei umane şi a familiei naturale, aşa cum a fost ea creatăde Dumnezeu, din bărbat şi femeie, care aduc pe lumefii şi fiice, pentru perpetuarea neamului omenesc.

Aşadar, să nu deznădăjduim nici o clipă. Dumnezeu lucrează. El a vegheat şi veghează ca planul Său să fiedus întotdeauna până la capăt. Dumnezeu a purtatde grijă, prin înger, Pruncului Iisus, aşezat pe braţele Preasfintei Fecioare Maria şi sub ocrotirea bătrânului Iosif. Lucrarea de răscumpărare şi mântuire a oamenilor trebuia împlinită şi Hristos, Fiul Cel veşnic al Tatălui, a venit în lume „Să se nască/ Şi să crească/ Să ne mântuiască”.

La începutul activităţii Sale dumnezeieşti, după ce şi-a ales cei doisprezece Apostoli, Mântuitorul Hristos, în Predica de pe munte, i-a învăţat că Dumnezeu este Tatăl nostru Cel din ceruri: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).

Şi pentru că titlul cuvântului nostru pastoral, trimis clerului şi poporului dreptcredincios în acest an, tocmai acest lucru îl sugerează, cunoaştem bine cu toţii că rugăciunea unică rostită de către toţi creştinii de pe pământ, pe care o învăţăm din fragedă pruncie, este rugăciunea „Tatăl nostru”. Sfântă şi dumnezeiască rugăciune!… Fiul lui Dumnezeu Se roagă Tatălui pentru noi şi împreună cu noi. A străbătut cerurile şi a venit în lume să ne mântuiască şi să ne readucă la Tatăl, dar, înainte de a ajunge din nou la Tatăl, ne-a arătat „Calea, Adevărul şi Viaţa”; ne-a învăţat cum să ne rugăm, cum să priveghem, cum să călătorim prin această viaţă şi cum să ne mântuim. El le-a spus Apostolilor: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi înispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios” (Matei 26, 41). Ne-a arătat când, unde şi pentru ce să ne rugăm. Hristos S-a rugat împreună cu poporul în Sinagogă, adică în locul de rugăciune al iudeilor; apoi S-a rugat în comuniune cu Apostolii şi, adesea, în momentele grele, S-a rugat în singurătate sau isihie, în liniştea muntelui.Şi de mai multe ori a ridicat, când Se ruga, ochii spre Cer, mulţumindu-I Tatălui Său şi Tatălui nostru.

Ne-a mai învăţat că El este Păstorul Cel bun, care Îşi pune viaţa pentru prietenii Săi. Că aceasta este suprema dragoste şi că, aşa precum ne-a iubit El, se cuvine să fie şi între noi iubire nefăţarnică, mângâietoare şi vindecătoare de inimi şi de suflete. Şi da! Ne-a avertizat că neamul de demoni, ispite, capcane, plăceri, căderi, trădări, lepădări, nu poate fi biruit decât cu rugăciune şi cu post. Ne-a învăţat să stăm drepţi, fără clintire, în faţa tuturor furtunilor şi primejdiilor şi chiar şi în faţa morţii. Ne-a spus să nu ne temem, pentru că El este cu noi: „Bucuraţi-vă şi nu vătemeţi…!” (Matei 28, 9-10), căci, iată, „Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), moartea şi iadul, şi „cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,

În anul pe care îl încheiem am fost mereu împreună – ierarhi, cler, monahi şi popor dreptcredincios –,în duminici şi sărbători, la zile sfinte şi evenimente bisericeşti importante, Dumnezeu redându-ne libertateaşi normalitatea care ne-au fost grav afectate şi furate de vrăjmaşul libertăţii şi al credinţei noastre, pe parcursul anului 2021.

Acest dar, venit de la Dumnezeu-Dăruitorul, de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit, a fost un răspuns la rugăciunile noastre pline de credinţă şi nădejde, rugăciuni pe care le-am înălţat mereu.

Anul 2022 a fost Anul Omagial al rugăciuniiîn viaţa Bisericii şi a creştinilor şi Anul comemorativ al Sfinţilor isihaşti.

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă şi părinţii sinodali ne-au dăruit un an întreg de rugăciune cu evlavie sfântă. Am urmat, deci, cu sfinţenie, porunca Mântuitorului, de a priveghea şi a ne ruga, precum şi îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi” (I Tesaloniceni 5, 17-18).

Totodată, am unit rugăciunea cu fapta bună. Căci, iată, a fost nevoie să întrupăm credinţa şi dragostea noastră în fapte atunci când, la începutul anului şi pe tot parcursul lui, ne-am asumat responsabilitatea primirii fraţilor noştri ucraineni, refugiaţi din calea războiului fratricid, ce se poartă în vecinătatea noastră între Rusia şi Ucraina. Zeci de mii de refugiaţi, mame cu copii în braţe şi cu ochii plini de lacrimi, au primit ajutor în hrană, medicamente, îmbrăcăminte, găzduire, îndrumare şi dragoste creştină; multă dragoste creştină, încât Biserica noastră Ortodoxă, care a fost din prima zi în zonele pe unde treceau refugiaţii – Sighet, Siret, Isaccea –, a arătat omenia, nobleţea, fraternitatea şi ospitalitatea poporului român, care nici el nu o duce foarte bine din punct de vedere material.

Dar pentru că suferinţa şi cei în suferinţă presupun să renunţăm la ceva ce este al nostru şi să i-l oferim celui ce are mai multă nevoie, am făcut acest lucru, iar România a fost lăudată în Europa şi-n lume pentru felul în cares-a comportat şi a acţionat în toată această perioadă, deşi a rămas cu atât. Nu a fost răsplătită lucrarea României prin intrarea ei în spaţiul comunitar Schengen, aşa cum de drept şi de fapt merita Poporul Român, care se comportă atât de civilizat, nobil şi demn acolo unde trăiesc românii, în toate ţările europene, contribuind la sporirea economiei şi bogăţiei acestora. Condamnabil gest din partea fraţilor europeni.

Eu, însă, Vă mulţumesc în numele lui Hristos – Care a fost şi El pribeag, trecând graniţa în Egipt, din calea lui Irod –, precum şi în numele zecilor de mii de mame, copii şi bătrâni care ne-au bătut la poarta inimii şi au găsit-o deschisă, prin responsabilii SectoruluiSocial-Filantropic, prin păstorii de suflete, prin voluntarii harnici şi neobosiţi şi prin credincioşii săritori şi darnici. Astfel, am unit rugăciunea noastră de anul acesta cu faptele bune, şi aşa ne doreşte Dumnezeu.

Fiţi fericiţi şi convinşi că, primindu-i pe străini,L-am primit pe Hristos, Care Se identifică cu toţi cei în suferinţă!

Inspirat, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul care urmează, 2023, să fie consacrat bătrânilor înţelepţi ai naţiunii noastre, cei care, fiecare în parte, sunt istorie vie şi „tezaur uman viu”.Va fi declarat, aşadar, „Anul Omagial al persoanelor vârstnice”, cărora le datorăm comoara pe care o avem: Ţara, Neamul şi Biserica.

Vă îndemnăm, dragii mei, pe toţi – tineri creştini, frumoşi, valoroşi şi credincioşi; părinţi responsabili şi luptători pentru o viaţă demnă şi nobilă; şi bătrâni încărcaţi de ani, dar şi de poveşti minunate şi vieţi curate –, să păstraţi „colindul sfânt şi bun” şi să colindaţi aşa cum aţi făcut-o din moşi-strămoşi, în Maramureş şi Sătmar, în cete – cete, în aşa fel încât cerul şi pământul să fie împreună, după cum glăsuieşte colindul: „Cerul şi pământul /În cântări răsună; / Îngeri şi oameni / Cântă împreună”.

Îmbrăţişându-Vă cu părintească dragoste întru Hristos – Domnul, Cel născut în peştera din Betleem, Vă dorim Sfinte Sărbători creştine, binecuvântate, luminate, adevărate şi îmbelşugate, pe care să le petreceţi în pace, linişte şi bucurie, mulţumind lui Dumnezeuîn fiecare zi pentru tot ce a făcut pentru noi şi pentrua noastră mântuire şi pentru toate darurile pe care le revarsă asupra noastră neîncetat, în fiecare zi! Amin!

Al vostru, al tuturor, cu iubire părintească,

împreună cu voi în rugăciune,

pentru voi rugător şi din nou colindător cu voi,

de Naşterea lui Hristos a anului 2022,

an binecuvântat de Dumnezeu cu pace peste

Ţara noastră România, „Grădina Maicii Domnului”,

† I U S T I N

 Episcopul ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului

Dată în reşedinţa Noastră episcopală din Baia Mare

la Praznicul Naşterii Domnului din Anul Mântuirii 2022