Image 1
Image 2

Pasagerii CFR Călători ar putea achiziționa bilete direct din tren

Calatorii ar putea achizitiona bilete direct din tren
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Calatorii ar putea achizitiona bilete direct din tren
Calatorii ar putea achizitiona bilete direct din tren

Pasagerii CFR Călători ar putea, în curând, să achiziționeze bilete direct din tren în urma implementării unui proiect destinat combaterii călătoriei frauduloase.

Potrivit directorului de Strategie al CFR Călători, Adrian Vlaicu, proiectul se află deja în testare pe cele patru trenuri de viteză (Trenurile Litoral) care circulă spre Marea Neagră.

‘Ca orice lucru nou, acesta trebuie testat și se face acest lucru pe cele patru trenuri de viteză care circulă spre Litoral. Trebuie să vedem care mai sunt necesitățile, capabilitățile. Proiectul este destinat reducerii călătoriilor frauduloase’, a declarat vineri, Adrian Vlaicu, citat de Agerpress.

Proiectul vânzării legitimațiilor de călătorie în trenurile CFR Călători este dezvoltat de Informatica Feroviară, care a realizat softul, împreună cu compania publică de transport pe calea ferată.

Practic, șeful de tren va avea o tabletă și o imprimantă pentru emiterea legitimațiilor de călătorie pentru pasagerii care nu și-au achiziționat bilete din timp. Imprimanta este termică, nu folosește consumabile. Biletul emis în tren conține toate elementele de călătorie respectiv distanță, destinație și preț.

Biletele se stochează în baza de date locală dar pot fi și transmise întrucât tableta poate avea încorporat un SIM al unui operator de telefonie mobilă astfel încât datele se pot transmite automat către serverul central al CFR Călători pentru ca personalul de conducere să știe în orice moment câte bilete s-au vândut în trenul respectiv.

Conform lui Mirel Trăistaru, proiectant sisteme informatice la Informatica Feroviară, o altă facilitate pe care o oferă sistemul este verificarea biletelor vândute on-line. Astfel, călătorul își cumpără bilet on-line și se prezintă în tren cu un ID. Șeful de tren introduce în dispozitiv ID-ul sau numele călătorului iar pe ecran îi apar datele de pe bilet.

‘Această facilitate de a verifica biletul on-line face ca sistemul de vânzare on-line să-și reducă timpul de emitere. În prezent, biletele on-line se emit cu 12 ore înainte de plecarea trenului. Cu ajutorul acestui sistem se pot achiziționa bilete on-line și cu o oră înainte de plecarea trenului’, a explicat Mirel Trăistaru.

Costurile implicate de acest proiect constau în fondurile necesare pentru achiziționarea de tablete, imprimante și a softului realizat de Informatica Feroviară. Pot fi utilizate și tablete speciale care rezistă la temperaturi joase, la șocuri și au o baterie de 4.500 miliamperi care rezistă și două zile fără încărcare.

‘Această tabletă este special configurată pentru CFR Călători și este personalizată. În prezent, proiectul este demarat, se fac teste pe trenurile de călători și deja se discută termenii contractului’, a adăugat Trăistaru.

Directorul de Strategie al CFR Călători a precizat că zilnic circulă aproximativ 1.400 de trenuri.

‘Acesta este un nivel minim al numărului necesar de echipamente pentru dotarea personalului de specialitate al CFR Călători. Prima dată sistemul se va implementa pe trenurile InterRegio iar apoi pe cele tip Regio’, a mai spus Vlaicu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with