Asculta acest articol
Pe punctul de a ne lăsa definitiv convinși că relația dintre PNL și PSD funcționează mult peste sistemul de avarie, că, în sfârșit, datorită situației internaționale, politicienii români au înțeles că trebuie să sacrifice interesele de partid în favoarea interesului național, iată că ne-am înșelat.
PSD și PNL și-au schimbat abordarea, dar nu și năravurile. Fiecare partid în parte caută noi modalități de a ieși în evidență, de a-l scufunda pe partenerul de nevoie cu capul sub apă. Mai puțin știm ce anume apropie cele două partide responsabile cu destinele României.
În schimb știm în ce punct se despart, aproape ireconciliabil: taxele și impozitele. Un partid vrea să transfere povara de pe umerii cetățenilor pe umerii giganților economici, altul vrea să protejeze multinaționalele considerând că au creat foarte multe locuri de muncă și sunt mari contribuabili la bugetul statului.
PSD recunoaște rolul firmelor cu cifre de afaceri de peste o sută de milioane de euro, dar în același timp le acuză că prin inginerii fiscale fentează statul român.
În orice caz, este sigur că profiturile pleacă din România. Uniunea Europeană a pus în discuție impozitarea cu 15% a multinaționalelor care jonglează cifrele contabile plimbându-le dintr-o țară în alta.
Mizând pe investiții, PNL acționează în numele propriei doctrine: apărarea mediului de afaceri. PSD, ca partid social, pune în centrul atenției cetățeanul de rând, numit mai nou cetățean vulnerabil.
Numită suprataxare de liberali și taxă de solidaritate de social-democrați, tema este rostogolită ca o minge de ping pong de la PSD la PNL și de la PNL la PSD. Din când în când mingea scapă de sub controlul jucătorilor politici și ajunge la public.
Comentatorii sunt și ei împărțiți.
Unii susțin varianta prezentată de Marcel Ciolacu, alții varianta liberală. De remarcat că președintele PSD, Nicolae Ciucă nu apără atât de vehement varianta PNL cum o face Marcel Ciolacu, devenit principalul comunicator al social-democraților.
În compensație, pentru a echilibra lupta, de data aceasta din poziția de președinte al Senatului, se aruncă în luptă Florin Cîțu. Nu reușește să facă valuri foarte mari, dar este meritoriu efortul lui de a apăra principii și valori liberale, așa cum nu a făcut-o din poziția de prim ministru.
Este posibil să nu aibă dreptate nici PSD, nici PNL? În noua conjuctură economică, în condiții de criză economică pe multiple planuri, lucrul cel mai înțelept pe care îl poate face guvernul unei țări ca România este să ia același gen de măsuri ca țările mai dezvoltate, care au obținut rezultate economice verificate în timp.
A lua măsuri care nu vizează rezultate pe termen mediu și lung nu este altceva decât o fațetă a demagogiei ceva mai lustruită de parizanii PSD, ceva mai ștearsă în zona susținătorilor PNL.
Pe de altă parte, a proteja firme care se știe că nu urmăresc nimic altceva decât propriul profit, prin ocolirea taxelor și impozitelor, este o greșeală fatală pentru România.
În ce măsură Marcel Ciolacu însuși este convins că varianta partidului său este cea corectă? Cât de sigur este Nicolae Ciucă, în calitate de prim ministru, că varianta PNL este corectă din punct de vedere economic? Sunt întrebări îndreptățite pe care trebuie să și le pună conducerile celor trei partide din arcul guvernamental. Pentru că și UDMR ar trebui să aibă o poziție mai tranșantă, Kelemen Hunor înclină spre varianta PNL.
Care este modelul ce trebuie urmat?
Germania, Spania, Italia, Franța sau Ungaria care, datorită măsurile luate de premierul Viktor Orban, prețurile au rămas relativ mici față de prețurile din alte țări, mai ales din România?
Diferențele de viziune, fundamentale atât pentru mediul de afaceri cât și pentru populație, ar putea conduce la ruperea coaliției de guvernare sau este doar un joc pe care-l fac cele două partide? Cel mai probabil PSD nu-și va putea impune punctul de vedere. Măsurile propuse sunt prea radicale și ar putea bulversa mediul de afaceri, fără ca situația cetățeanului de rând să se amelioreze.
Presupunând că va fi introdusă impozitarea progresivă a veniturilor, precum și taxa de solidaritate, și dacă prețurile nu vor scădea, PSD va avea de suportat consecințe greu de prevăzut.
Pe de altă parte, dacă lucrurile rămân așa cum sunt acum, și multinaționalele vor continua să-și ascundă profiturile și să le exporte în paradise fiscale, PNL se va dovedi un partid care guvernează România, dar nu o conduce, adevărata conducere fiind în mâinile giganților economici.
De voie, de nevoie, PNL și PSD sunt condamnate să păstreze acest parteneriat până vor trece toate crizele.
Când se va întâmpla acest lucru? Nimeni nu știe.
