Image 1
Image 2

Parlamentarii de altădată

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Nu știu dacă se va mai scrie vreodată despre prima generație de oameni politici apăruți după căderea regimului comunist. Dacă au făcut istorie, cu siguranță numele lor se va regăsi în anale. Ei vor rămâne ca generație, ca oameni care au pus primele pietre la temelia democrației în România, indiferent de prestația fiecăruia în parte. La mai bine de un sfert de veac de la primele alegeri libere, rând pe rând dispar primii parlamentari.

Se retrag discreți, așa cum o bună parte dintre ei au și trăit după ce au reprezentat locuitorii anumitor județe. Unii dintre ei și-au trăit clipele de glorie. Efemeră din perspectivă istorică. Unii au avut, pe nedrept, parte de campanii de presă de o virulență cum nu se întâlnește decât în momente de răscruce, când lumea nu este așezată în tipare morale, juridice și politice corecte care să facă o clară distincție între valoare și nonvaloare.

Indiferent cum privim lucrurile, dacă suntem cinstiți, vom constata că prima generație de oameni politici apăruți în prima decadă de după 1989 aveau o mai bună pregătire intelectuală și profesională decât politicienii de după integrarea României în Uniunea Europeană. Calitatea parlamentului în general era superioară celei de azi. Explicația este relativ simplă.

În prima etapă a tranziției spre democrație în viața politică își găseau locul intelectuali de primă mărime. Pe măsură ce partidele au fost confiscate de lideri din ce în ce mai pragmatici, mai dornici de putere, calitatea membrilor de partid, în special a celor care au reușit să acceadă la funcții, a fost tot mai discutabilă. Mediocritatea și ascensiunea socială și politică au început să meargă mână în mână.

Și merg în continuare cu rezultatele care se văd. Nu este doar cazul clasei politice românești. Lumea începe să fie condusă de personaje din ce în ce mai mediocre. Crizele tot mai dese, situația internațională tot mai tensionată sunt consecințele acțiunilor unor politicieni pe care doar propria ambiție i-a adus în poziții-cheie, în stat, în fruntea instituțiilor internaționale.

Un județ ca Satu Mare nu face excepție. Au apărut și aici în primii ani ai deceniului nouă germenii noii clase politice postcomuniste. Despre Liviu Dragoș, ales deputat pe listele CDR în 1996, vorbim de acum înainte la trecut. A încetat prematur din viață în aceste zile. Fostul senator Szabo Karoly, deputații  Gheorghe Lungu, Gheorghe Sălăgean, au făcut parte din prima generație de politicieni postcomuniști.

Niciunul dintre ei nu a făcut o carieră politică propriu zisă. S-au retras din viața politică discret, cu demnitate, așa cum a făcut-o Liviu Dragoș. Alții s-au agățat de putere, dar au fost eliminați de  politicieni veniți din spate, mai mult sau mai puțin veroși,  pe cât de mediocri pe atât de lipsiți de scrupule.

Este prea devreme să se vorbească despre generații pentru că imediat după 1989 au intrat în politică  de-a valma oameni din toate generațiile. Putem vorbi despre promoții. Din punct de vedere moral și intelelectual din prima promoție de politicieni au făcut parte persoane incomparabil mai capabile decât  cele din promoțiile următoare.

Varga Atilla, deputat în anii ’90, a ajuns judecător al Curții Constituționale.  Vasile Moiș,  Francisc Pecsi, George Achim,  Stelian Pop, Anamaria Biriș, Gheorghe Toduț, Viorel Pop, Alexandru Kereskenyi, Sever Ster, s-au întors la vechile lor profesii sau au intrat în afaceri. Dintre parlamentarii de altădată, Liviu Dragoș s-a remarcat prin discreție,  continuându-și cariera profesională după ce, dezamăgit și scârbit, s-a retras din viața politică.

Comasarea alegerilor nu întărește democrația

Ideea comasării alegerilor, lansată și susținută de PNL, ne trimite la primele alegeri de după 1918, când acela;i partid, PNL, a organizat alegeri separate în Regat, apoi după ce le-a câștigat, a organizat alegeri parlamentare și în Transilvania.

Nemulţumiri pe linie

Aş începe prin a-l cita pe Dacian Cioloş. “Marcel Ciolacu ocoleşte, la fel ca predecesorii săi, soluţiile durabile: digitalizarea ANAF, colectare mai bună a TVA şi a impozitelor, decuplarea căpuşelor de partid care sug banii statului, investiţii care să aducă mai mulţi bani din aceleaşi impozite, stimularea micilor întreprinzători şi reforma administrativă”.