Asculta acest articolSau mai degrabă “Executiv contra Parlament”. Traian Băsescu, politician de instinct, a simţit că pentru o bătălie este nevoie de două armate. Şi-a creat un duşman, unul uşor de văzut, uşor de criticat. Parlamentul a devenit calul de bătaie al preşedintelui. Lucrurile au mers atât de departe încât o parte a parlamentului, tabăra preşedintelui, s-a transformat în cel mai necruţător critic al parlamentului.
Mesajul populist, bine administrat, a culminat cu un referendum de reducere a numărului de parlamentari de la 467 la 300. Parlamentarii PDL s-au antrenat în campania pentru reducerea numărului de parlamentari. Alături de Traian Băsescu, au câştigat cu tema aceasta populistă alegerile.
Parlamentul rămâne în continuare un cal de bătaie. Noul preşedinte, alături de PNL, alături de guvern, cu susţinerea instituţiilor de forţă, trage cu toate tunurile în parlament. Klaus Iohannis este unul dintre cei mai drastici critici ai parlamentului. Cu concursul nemijlocit al mass media, cea mai reprezentativă instituţie a democraţiei, atinge cota cea mai joasă de încredere. Până şi o bandă de cartier are o cotă de încredere mai mare decât parlamentul? Am înnebunit cu toţii sau cineva îşi bate joc de noi?
Ne aflăm în ajunul unei campanii electorale. S-au înscris în cursă în jur de 12 partide. S-au depus listele electorale. Atacurile la parlamentul care îşi va termina mandatul în decembrie continuă. Deşi toată lumea se plânge de impozitele şi taxele foarte mari, sunt puşi la stâlpul imfamiei parlamentarii care propun reduceri de taxe. Toată lumea se plânge că alocaţiile pentru copii sunt prea mici, dar parlamentarul care propune majorarea alocaţiilor este luat în derâdere. Bietul parlamentar dă şi sursa: multinaţionalele care exportă profitul să plătească un procent de 0,9% din cifra de afaceri pentru alocaţiile copiilor.
Un subiect tratat cu delicateţe este tocmai statutul privilegiat al multinaţionalelor. Deţin în România 70% din capital, dar plătesc 10% din totatul impozitelor şi taxelor. Aceasta este situaţia în linii mari. Şi firmele străine nu sunt călărite nici de Fisc, nici de DNA, nici de SRI. Ambasadele le susţin, fac lobby pentru ele. Pentru ei nu există traficul de influenţă. Acest subiect, încă tratat cu mănuşi, ar putea în viitor conduce la apariţia unui partid naţionalist, extremist în această Românie adormită pe jumătate.
Se vorbeşte despre o conspiraţie prin care forţe oculte vor să pună mâna pe economia României. Ni se pare că nu au reuşit deja?
Românii se simt deja străini în ţara lor. Sunt trataţi discreţionar. Ce s-ar fi întâmplat dacă o firmă românească şi-ar fi permis să-i dea o medalie şefei DNA? Ambasada Suediei şi-a permis luxul de a premia un om din justiţia românească despre care are pretenţia să fie independentă. Nu este normal. Şi-ar putea permite ambasadorul României din Suedia să-l premieze pe procurorul general al regatului suedez? Este umilitor. Sunt umilitoare sfaturile pe care-şi permit să ni le ofere ambasadorii străini de la Bucureşti. Până la urmă mămăliga va exploda. Tragic ar fi dacă fitilul ar fi pus chiar din Parlament. Oameni cu opinii sănătoase despre democraţie şi-ar putea revizui opţiunile şi s-ar putea radicaliza. Un derapaj este inerent dacă situaţia nu se schimbă. Tot mai des, pe ascuns ca în vremea lui Ceauşescu, deocamdată în şoaptă, se face auzit un slogan: români, luaţi-vă Ţara înapoi. Şi asta se întâmplă pentru că instituţiile statului sunt în război. Cine îşi poate imagina că există o ţară democratică în care guvernul îşi permite să lupte împotriva parlamentului?
