Pandemia de CORONAVIRUS, subiectul sezonului 17 din Anatomia lui Grey

Producătorul executiv al serialului “Anatomia lui Grey”, Krista Vernoff spune că serialul are “o oportunitate, dar şi o responsabilitate” de a explora felul în care pandemia de coronavirus a afectat personalul medical care a intrat în contact direct cu pacienţii afectaţi.

Vernoff a mărturisit faptul că scenariştii serialului medical au întâlniri cu doctori adevăraţi, care au împărtăşit experienţă lor şi felul în care au reuşit să gestioneze impactul pe care COVID-19 l-a avut asupra vieţii lor.

“În fiecare an, doctorii vin şi ne spun poveştile lor şi, de cele mai multe ori, sunt surprinai sau chiar şocaţi de ceea ce auziam. Iar anul acesta a fost asemenea unei terapii. Doctorii vin iar noi suntem primele persoane cărora le spun prin ce fel de experienţe au trecut. Aceşti doctori tremura, încearcă să nu plângă în timp ce ne spun despre un război – un război pentru care nu au fost pregătiţi”, a mai spus producătoarea.

Chiar daca filmările pentru sezonul 17 nu au început din cauza pandemiei, Vernoff spune că producătorii şi scenariştii încearcă să creeze o poveste cât mai interesanta pentru tot personalul medical de la Grey Sloan Memorial.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517