Asculta acest articolParlamentul este instituția cu cel mai mic nivel de încredere. Cauzele sunt multiple. Pe de o parte se confundă cu întreaga clasă politică, pe de altă parte nu s-a remarcat prin adoptarea unor legi foarte populare. S-ar putea vorbi și despre calitatea parlamentarilor, despre dezinteresul de care au dat dovadă de-a lungul timpului față de cam tot ce se întâmpla în țară. Parlamentul a devenit în ultima vreme și simbolul corupției.
Cererile pe bandă rulantă de reținere și arestare preventivă au compromis și mai mult această instituție fundamentală a democrației. Dacă a ajuns până și Traian Băsescu să deplângă situația în care se află parlamentarii înseamnă că într-adevăr este disperată. Fostul președinte acuza oameni din instituțiile de forță – SRI, DNA, DIICOT, CSM, Guvern – că încearcă să controleze instituțiile politice. Așa s-ar explica de ce campania împotriva parlamentarilor este atât de dură.
Nu știm dacă teoria conspiraționistă prezentată de Traian Băsescu are un miez de adevăr. Cert este că Parlamentul, ca insituție, are datoria de a se reabilita în ochii opiniei publice. Cum altfel o poate face decât adoptând legi bune, cu impact major, care să vină în întâmpinarea așteptărilor populației? Puține astfel de legi se pot da ca exemplu. Mai degrabă parlamentarii s-au mărginit să voteze legi cu adresă specială pentru anumite categorii sociale, pentru grupuri de interese. Nu același lucru se poate spune despre proiectul de lege trecut deja prin comisii, care obligă hipermarketurile să expună 51% produse românești.
Dacă legea se va adopta, și dacă se va aplica în spiritul susținerii produselor românești, ea va reprezenta un punct de cotitură în politicile economice.
Nu știu dacă instituțiile românești sunt pregătite pentru o confruntare cu multinaționalele. Ele au devenit stat în stat nu numai în România, ci și în multe alte țări cu o economie de piață funcțională. Au atâtea metode de a se sustrage oricărui control încât cu greu li se va putea impune să și vândă 51% produse românești. Ele pot fi obligate să expună 51% mărfuri din țară, dar nu pot fi obligate să și vândă 51%. Vor găsi teritupuri, metode prin care vor sabota vânzarea produselor autohtone, printr-o politică perfidă de prețuri, prin introducerea unor taxe de raft, prin impunerea unor calități greu de atins astfel încât tot mărfurile străine să fie dominante.
Dar nu se poate spune că parlamentul nu a încercat. După promulgare, este de datoria altor instituții să urmărească aplicarea ei corectă.
În ultima vreme Europa este traversată de un curent naționalist căruia, din fericire, îi lipsește partea xenofobă. Se observă un reviriment al reafirmării specificului național, tradițiilor, culturii, obiceiurilor care deveniseră desuete pe măsură ce se lărgeau granițele Uniunii Europene, iar globalizarea înlocuia concepțiile învechite ale regionalizării și izolaționismului.
Fiecare țară din UE, contrar declarațiilor oficiale, își susține economia proprie. Doar țările care au cerșit intrarea în UE sunt atât de naive încât consideră că dacă își deschid larg porțile către economia mondială vor fi mai bine văzute de Comisia Europeană, de Parlamentul European. România nu a urmat exemplul unor țări precum Polonia și Ungaria care și-au luat măsuri de precauție și au stopat subjugarea totală, financiară și economică. Legea hipermarketurilor este un prim pas spre re-normalizarea relațiilor dintre țările UE astfel încât să împiedice transformarea unora în simple piețe de desfacere pentru produsele țărilor dezvoltate. Doar prin legi de genul acesteia Parlamentul își poate spăla păcatele.
