Image 1
Image 2

Oscar Jászi a militat pentru crearea unei federații statale est-europene

Oscar Jaszi
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Oscar Jaszi
Oscar Jaszi

Careianul s-a născut la 1 martie 1875, într-o familie cu rădăcini evreieşti convertită la calvinism

    E un truism astăzi faptul că personalităţile pe care le-a dat judeţul Satu Mare sunt cunoscute mai degrabă pe alte orizonturi geografice decât în rândurile sătmărenilor. Faptul este cu atât mai regretabil cu cât unele dintre ele au lăsat urme semnificative în siajul istoriei. O asemenea personalitate, pe nedrept rămasă în uitare, poate fi considerată şi politologul, istoricul şi sociologul Oscar Jászi.

Născut la 1 martie 1875 la Carei, într-o familie cu rădăcini evreieşti convertită la calvinism, Jászi și-a petrecut copilăria în oraşul natal, alături de cei doi fraţi ai săi, unde a urmat şi şcoala primară, fiind  coleg de generaţie cu poetul maghiar Ady Endre. Elev eminent, cu o propensiune spre latină şi literatură, a fost remarcat de profesorii careieni ce i -au îndrumat paşii spre continuarea studiilor la Universitatea din Budapesta. Odată cu promovarea bacalaureatului în oraşul natal, s-a înscris la cursurile celebrei universităţi maghiare, urmând o dublă specializare în Ştiinţe Politice şi Drept.

În 1896, după ce a impresionat corpul profesoral prin vastul orizont cultural, și-a susţinut doctoratul în domeniul ştiinţelor politice la doar 21 de ani.  Anii studenţiei au fost cei în care și-a format viziunile politice, mai ales prin prisma lecturării scrierilor fostului revoluţionar de la 1848 şi om politic maghiar Jozsef Eötvös.

După absolvire s-a angajat ca funcționar la Ministerul Agriculturii din Budapesta

La scurtă vreme după absolvire, s-a angajat ca funcţionar economic în cadrul Ministerului Agriculturii din Budapesta. Nefiind de acord cu politicile agrare emanate de responsabilii ministerului, și-a dat demisia din cadrul instituţiei guvernamentale reorientându-se spre meseria de jurnalist, unde, sub pseudonimul Oszkar Elemér, a publicat o serie de articole cu tentă liberală, manifestându-se pentru libertatea de conştiinţă şi împotriva cenzurii de stat. În acelaşi timp, a devenit unul dintre fondatorii “Societăţii Sociologice Ungare’’, sub egida căreia și-a publicat o bună parte a criticii societăţii contemporane.

La începutul anului 1905, Jászi s-a stabilit la Paris pentru aproximativ şase luni. În acest răstimp  petrecut pe malurile Senei, a intrat în legătură cu intelectualitatea franceză, mult mai progresistă decât cea maghiară, îşi va nuanţa viziunile politice şi, după cum reiese din memoriile lăsate posterităţii , s-a statornicit în opiniile antimilitariste.  Deşi scurtă, experienţa franceză l-a marcat profund, oferindu-i prilejul să reflecteze asupra decalajelor sociale şi mentale dintre Franţa şi Austro-Ungaria. Reîntors în Budapesta, a ajuns în scurtă vreme o prezenţă cunoscută şi respectată în cercurile politice ale vremii.

În luna august a aceluiaşi an 1905, împreună cu un grup de prieteni de idei, a fondat “Liga pentru Sufragiu Universal’’, ce urmărea în principal obţinerea dreptului de vot pentru fiecare cetăţean maghiar aflat la vârsta majoratului, indiferent de naţionalitatea sau avere.  De asemenea, şi-a îndreptat atenţia spre păsurile minorităţilor naţionale din Imperiu.

După o serie de articole de mare forţă polemică, îşi va fundamenta viziunea teritorial-politică pe care o considera ca fiind cea mai potrivită bazinului carpatic. O perspectivă de mare anvergură, ce argumenta în principal că, problema cehilor, slovacilor, slavilor sudici ori a românilor ardeleni, poate fi rezolvată doar printr-o federare a Austro-Ungariei după model elveţian, prin respectarea dreptului fiecărei comunităţi naţionale la propria identitate culturală, religioasă şi lingvistică.
Pentru a grăbi punerea acestor opinii în practică, Jászi, alături de un grup de intelectuali cu vederi progresiste, a fondat “Partidul Radical’’, prin a cărui organ de presă, “Vilag’’ (Lumea), propunerile reformatoare ale acestuia vor cunoaşte o largă circulaţie.

După izbucnirea Primului Război Mondial, “Partidul Radical’’ a adoptat o poziţie antimilitaristă, combătând în paginile oficiosului de partid propaganda pro-război dusă de guvernanţi în rândurile ţăranilor şi muncitorilor. Avea să scrie Jászi în ajunul izbucnirii conflictului armat: “Cu excepţia claselor feudale, toată opinia publică din ţară se pronunţă pentru pace’’. Rândurile sale au rămas fără ecou, războiul înlănţuind în vâltoarea sa, majoritatea statelor europene.

După Revoluția Crizantemei condusă de contele Károlyi a devenit ministru al Naționalităților

După aşa-numita “Revoluţie a Crizantemei’’ din octombrie 1918, condusă de contele Károlyi, urmată la scurt timp de fondarea “Republicii Democrate Ungare’’, politologul se va alătura proaspătului guvern socialist instaurat la putere, în calitate de Ministru al Naţionalităţilor.  Se urmărea mai ales calmarea pulsaţiilor naţionaliste ce apăruseră pe întreg teritoriul austro-ungar. A fost însă, în ciuda programului reformator lansat, prea târziu pentru a mai salva Austro-Ungaria de la implozie.

Jászi nu a abandonat ideea unei Elveţii est-europene, fiind de părere că în ciuda spargerii dualei monarhii, diversele naţionalităţi din spaţiul carpatic pot fi  aduse la un numitor comun. Prin urmare, a relansat într-o formă mai elaborată eşafodajul noii structuri supra-statale danubiene, ce ar fi urmat să-i cuprindă pe austrieci, maghiari, slavi sudici, cehoslovaci şi românii transilvăneni. Statele ce ar fi aderat la această nouă structură federativă şi-ar fi păstrat propria autoguvernare, lăsând în schimb apărarea şi politica externă unui executiv comun, alături de o uniune vamală şi o Curte Supremă comună pentru toate părţile componente. Fiindu-i respinse propunerile de către guvernanţii de la Budapesta, ce insistau asupra menţinerii unei stăpâniri de principiu a naţiunii maghiare asupra celorlalte, Jászi și-a dat demisia din calitatea de ministru.

Venirea în fruntea statului maghiar, odată cu anul 1920, a amiralului Horthy cu al său program naţionalist-conservator, a însemnat tragerea pe linie moartă a ideilor politice federative.  Fiind ameninţat de către noii diriguitori de la Budapesta cu repercusiuni  în cazul în care nu va pune capăt “agitaţiilor’’ sale,  Oscar Jászi a înţeles că Ungaria nu mai reprezintă un loc sigur pentru el. Astfel, alături de un important grup de intelectuali maghiari, și-a găsit refugiul în Statele Unite ale Americii.

Într-o serie de articole publicate peste Ocean, Jászi s-a pronunţat împotriva  tratatelor de pace impuse statelor învinse după Primul Război Mondial, opinând că umilinţele la care aceste state erau supuse duc la o perpetuă stare de atitudine revanşardă, îngreunând tentativele de democratizare a Europei Centrale şi de Est. Implicat în problemele expatriaţilor maghiari, a intrat în legătură cu alte grupuri de refugiaţi din centrul şi estul Europei, cehoslovaci, polonezi, români, năzuind să cimenteze şi promoveze o voce unită a acestora în faţa Congresului american de la Washington.

Fiindu-i oferit un post de profesor de istorie în cadrul Colegiului Oberlin, din statul american Ohio, și-a continuat cercetările începute în Europa, citind semnele timpului şi iminenţa izbucnirii unui nou conflict armat de amploare. Devenit un critic acerb al Ungariei, a condamnat într-o serie de articole alunecările antidemocratice ale regimului Horthy, accentuând ideea că singura soluţie realistă pentru calmarea tensiunilor inter-etnice din bazinul carpatic constă într-o apropiere politică a statelor după model federativ, aşa încât niciun grup etnic să nu se considere despărţit de conaţionalii săi. În opinia acestuia, Ungaria, pentru a ieşi din starea de isterie naţionalist-revanşardă, trebuia să fie democratizată, demilitarizată şi defeudalizată, alături de introducerea unui set de măsuri reformatoare în privinţa agriculturii.

O simpatie deosebită va nutri politologul stabilit peste Ocean către statul cehoslovac, pe care-l considera drept un model de democratizare şi respectare a drepturilor cetăţeneşti.
În 1929, Jászi și-a publicat lucrarea ce a cunoscut cea mai mare influenţă în rândurile intelectualităţii de nuanţă liberală de pe ambele maluri ale Oceanului. În “Disoluţia Monarhiei Habsburgice’’, gânditorul liberal a analizat din perspectivă diacronică apariţia influenței puterii statale central-europene habsburgice şi metamorfozarea acesteia în duala monarhie austro-ungară.

În paginile cărţii, a argumentat că odată cu trezirea conştiinţei naţionale în cadrul diverselor nuclee etnice, Austro-Ungaria intrase într-o fundătură istorică, încercările de maghiarizare şi germanizare impuse de la centru neducând la altceva decât la o radicalizare a naţionalităţilor conlocuitoare împotriva naţiunilor dominante. Astfel, Jászi a respins ideea des împărtăşită cum că doar rezultatul Primului Război Mondial era responsabil de disoluţia Austro-Ungariei.  Susţinea că noile reaşezări teritoriale de după război, văduviseră statele fie de regiuni de producţie agriculturală (cazul Austriei, Cehoslovaciei), fie de cele de producţie industrială (România, Yugoslavia, Ungaria), acestea fiind lipsite astfel de o piaţă de desfacere adecvată.

Carieră academică respectabilă

După încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale, Jászi s-a pronunţat hotărât împotriva expulzărilor motivate politic la care erau supuse comunităţi întregi din Răsăritul Europei. Totodată, și-a  făcut cunoscut noul plan de reconfigurare teritorială, ce se fundamenta pe teoriile devenite deja clasice, extinzând însă geografic virtuala uniune federativă astfel încât ipotetica structură supra-statală să cuprindă şi teritoriile poloneze, româneşti, respectiv cele bulgare. O construcţie politică ce ar fi nivelat diversele fracţiuni naţionaliste şi ar fi constituit un motor economic cu beneficii pentru toate regiun­ile componente. În cele din urmă, comunizarea Europei de Est a lăsat fără substanţă curajoasele propuneri.

Ajuns un reper al liberalismului american, Jászi a trecut hotarele acestui lumi în iarna anului 1957, după o carieră academică respectabilă, continuând să susţină până în ultimii ani ai vieţii, în diverse publicaţii şi conferinţe, dreptul naţiunilor est-europene la un prezent şi viitor mai bun, cooperarea şi solidaritatea între popoare pe care Istoria le-a rânduit să trăiască împreună. Pentru sătmăreni, Oscar Jászi rămâne o personalitate reprezentativă a judeţului nostru. Sperăm ca pe viitor, acest important politolog şi istoric născut pe plaiurile noastre, să se bucure de o mai mare cunoaştere în rândurile locuitorilor judeţului nostru.
Marius Baloş,
Muzeul Judeţean Satu Mare

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns