Image 1
Image 2

Ornitologii sătmăreni au numărat păsările de iarnă de la noi din judeţ

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

S-a constatat că în curs de răspândire sunt cormoranii, care în anii ’70 – ’80 erau o raritate prin părţile noastre

    Luna aceasta, ca în fiecare an, Sucursala Satu Mare a Societăţii Ornitologice Române s-a ocupat de monitorizarea păsărilor de iarnă. Cu alte cuvinte, aşa cum aflăm de la reprezentantul sucursalei sătmărene, ornitologii au mers pe teren, mai exact în şapte locaţii din judeţ, pentru  număra indivizii şi speciile din care provin.
În trei dintre locaţii, activitatea de monitorizare s-a desfăşurat în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului. Cele şapte locaţii ţinute sub observaţia pentru acest recensământ al păsărilor de iarnă sunt Someşul în amonte de Satu Mare – zona comunei Pomi şi Valea Vinului, în aval de Satu Mare – zona de sub Podul Galben, Lacul Moftin, Socond şi împrejurimile, adică Pădurea Sarca, Barajul Hodişa, Pârâul Maria, Lacul Porumbeşti şi Valea Turului, Balastiera Apa şi Lacul Călineşti Oaş. Iubitorii de păsări implicaţi în activitatea de monitorizare au constatat că toate apele au fost acoperite cu gheaţă, cu excepţia lacului de la Moftin unde datorită numărului mare de păsări plutitoare a fost asigurată mişcarea apei şi gheaţa nu s-a format.
În toate cele şapte locaţii vizitate au fost văzuţi 3.938 de indivizi din 26 de specii. Fazekas Lorand – preşedintele Sucursalei Satu Mare a Societăţii Ornitologice Române ne spune referitor la acest recensământ că au fost observate 3.350 de raţe, deci raţele domină în clasament. S-a mai constatat că scade treptat numărul de indivizi din cadrul speciilor, mai ales al speciilor cântătoare, pe an ce trece fiind observaţi tot mai puţini indivizi. Un exemplu este cel al cintezei de iarnă. Şi stolurile sunt tot mai mici, ne spune interlocutorul. Printre rarităţile observate la noi în judeţ se numără câteva exemplare de şorecar încălţat, de erete vânăt, trei lebede de vară, câteva exemplare de cocoşar şi tot câteva de corb. În curs de răspândire la noi în judeţ sunt cormoranii, care în anii 70 şi 80 erau o raritate, ne mai spune Fazekas Lorand.
Sătmărenii din toate localităţile, fie din mediul rural, fie urban, sunt rugaţi să aibă grijă de păsări, mai ales că e o iarnă grea, şi în măsura în care pot să amplaseze hrănitoare în care să pună seminţe de floarea soarelui şi grăsime de porc fără sare şi fără să fie afumată. Această hrană ar putea ajuta păsările să treacă cu bine peste sezonul rece.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with