Image 1
Image 2

Orban le-a făcut un serviciu politicienilor români

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Aproape în fiecare zi apar situaţii care pot fi puse în relaţie una cu cealaltă. Dacă din 1 august pentru angajaţii part-time cu două, cu patru ore, se vor plăti impozite şi taxe la nivelul salariului minim, ceea ce este un abuz din partea statului, aflăm tot acum că lunile acestea în conturile partidelor politice au fost viraţi de la buget 124 de milioane de lei.

Până la sfârşitul anului vor fi virate sume şi mai mari pentru că de regulă plăţile se fac cu întârziere. Este inutil să ne întrebăm dacă este corect social, corect politic. Nu este corect. Dar nu se poate face nimic. Cei ce fac legile îşi trag beneficii personale şi de grup, privilegii de castă. Statul supraponderal este greu de ţinut pe umeri de o pătură tot mai mică de truditori. Mai devreme sau mai târziu aceste inegalităţi vor conduce la mari conflicte sociale.
În primul rând este de aşteptat din partea sindicatelor să protesteze. O parte dintre liderii sindicali, din păcate, sunt în cârdăşie cu toate guvernele, indiferent de culoarea politică. Este un lucru ştiut că liderii sindicali sunt cel mai apropiaţi de PSD. De la alegeri la alegeri câte un lider sindical se regăseşte pe listele electorale ale PSD.

Curios este că social-democraţii au fost de acord cu decizia de dublare a dărilor pentru stat în cazurile angajaţilor cu o jumătate de normă. PNL, care se prezintă ca un partid al întreprinzătorilor în felul acesta nu încurajează deloc munca. Sunt foarte multe cazuri în care un salariat îşi ia încă un sfert sau o jumătate de normă pentru a-şi mări veniturile. Acest aspect nu a fost luat în calcul nici de PSD, nici de PNL. Vistieria statului are nevoie de bani şi îi scoate şi din piatră seacă.

Se pune întrebarea dacă, în această situaţie grea, partidele nu ar trebui să facă nişte sacrificii. Guvernul ar trebui să arate, măcar de ochii lumii, că face nişte economii.

Nu, guvernul nu sacrifică nimic. Dimpotrivă, continuă să cheltuie pentru lucruri care ar putea fi amânate. De exemplu schimbarea uniformelor poliţiştilor, pentru că hainele, frumoase de altfel, sunt “uzate moral”.
“Uzate moral” sunt partidele politice. Toate neajunsurile, toată strâmbătatea acestei societăţi, vina pentru tot ce nu este bine într-o ţară o poartă formaţiunile politice mari, care se cam rotesc degeaba la guvernare că nu se schimbă nimic în bine.

După pandemia care a împărţit populaţia în două, după scumpirile care i-au făcut pe săraci mai săraci şi pe bogaţi mai bogaţi, după războiul din Ucraina şi mai ales după conflictele mocnite dintre marile puteri – SUA, Rusia, China – omenirea s-ar putea trezi cu o revoluţie de amploarea Marii Revoluţii din Octombrie.

Germeni ai unor formaţiuni anti-sistem au apărut deja şi s-au amplificat în timpul pandemiei. Un partid ca AUR poate deveni o forţă de neoprit pentru că poate antrena mari mase de oameni nemulţumiţi.

Atât de sigure că vor guverna prin rotaţie mandate la rând, PSD şi PNL se pot trezi cu mari surprize din partea populaţiei nemulţumite. Periodic vine o vreme în istorie când omul de rând spune “Aşa nu se mai poate!” şi ia parul în mână.

O schimbare de regim politic, aşa cum s-a întâmplat în 1989, nu pare posibilă, nu este necesară şi ar fi o catastrofă, dar la astfel de catastrofe conduc guvernele care nu văd realitatea.

Se întâmplă un fenomen ciudat. Felul de a fi al premierului Nicolae Ciucă, tonul lui blând, vocea de adolescent, natura lui neconflictuală, păcăleşte lumea. La fel este şi Marcel Ciolacu. Faptul că s-au infectat de Covid amândoi cam în acelaşi timp este simptomatic.

Temperamentele lor, caracterul lor aparent integru, sunt de natură să dezarmeze eventualii duşmani, descurajează adversarii politici. Însă în profunzime, societatea românească se îmbolnăveşte tot mai rău.

Recentul incident cu declaraţiile premierului Viktor Orban arată că politicienii români au nevoie de duşmani, au nevoie de conflicte pentru a-şi mări capitalul politic.

O preocupare constantă a acestei perioade este căutarea de noi conflicte care să distragă atenţia populaţiei de rând de la adevăratele probleme. Viktor Orban le-a făcut acest serviciu politicienilor români.

Şi dacă, totuşi, Marcel Ciolacu va demisiona?

S-ar părea că Marcel Ciolacu este unicul prim ministru care ameninţă cu demisia, iar principalul adversar, din întâmplare acum partener de nevoi, îl roagă să rămână în continuare la cârma guvernului.